Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Rugăciuni și daruri pentru bătrânii de la Tichilești
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a vizitat luni, 13 februarie, Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Tichilești, județul Tulcea, unde a oficiat slujba de Te Deum, rostind rugăciuni de mulțumire și alte rugăciuni pentru cei bolnavi.
Preasfințitul Părinte Episcop Visarion, alături de personalul centrului și de preoții care au în grijă spirituală acest stabiliment de ocrotire socială, a vizitat saloanele unde a stat de vorbă cu asistații de aici, adresându-le cuvinte de mângâiere și de îmbărbătare în credință, după care le-a oferit calendare și iconițe.
În continuare, Preasfinția Sa a vizitat și Leprozeria Tichilești, aflată în incinta centrului, care are și o biserică proprie ocrotită de Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, unde s-a întâlnit cu câteva dintre puținele persoane rămase aici de-a lungul celor peste 100 de ani de existență ai leprozeriei.
Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Tichilești, aflat pe raza orașului Isaccea, județul Tulcea, este o unitate de tip rezidențial, coordonată și supravegheată de conducerea DGASPC Tulcea. Centrul a fost înființat în anul 2005, în momentul de față oferind asistență și sprijin pentru 50 de beneficiari, marea majoritate fiind cazuri sociale, fără venituri și susținători legali, cu grade de handicap și afecțiuni grave. Pentru persoanele de aici se asigură permanent servicii diversificate: asistență medicală, religioasă, psihologică și recuperatorie. Acțiunea social-filantropică face parte din programul activităților derulate de către Episcopia Tulcii cu prilejul Anului omagial 2023, dedicat pastorației persoanelor vârstnice.