În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Să ne îmbrăcăm în haină de mag pentru a ne îndrepta spre peştera din Betleem“
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit ieri slujba Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană din Iaşi.
După citirea Evangheliei din Duminica a XXX-a după Rusalii, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la pilda dregătorului bogat. "Domnul Hristos nu cere omului să renunţe la avere, ci să-şi dezlipească inima de la bogăţii, aşezându-L pe Dumnezeu înaintea tuturor lucrurilor. Domnul Hristos ne cere să ne dezlipim inimile de materia acestei lumi şi să-I urmăm Lui. Sfântul Apostol Pavel ne cere să parcurgem acest drum prin îngăduinţă şi iertare, prin pace şi mulţumire. Biserica ne arată că urmarea lui Hristos nu se poate realiza fără taina rugăciunii euharistice, adică fără împărtăşirea noastră cu Sfintele Taine. Duminica de astăzi (n.r. ieri) ne cheamă să conştientizăm faptul că sărbătoarea Naşterii Domnului se apropie, iar noi suntem îndemnaţi să ne îmbrăcăm în haină de mag pentru a ne îndrepta spre peştera din Betleem, care este inima noastră. Să trăim perioada care a rămas până la Crăciun în smerenie, în rugăciune, în pocăinţă, în iertare, în îngăduinţă şi în pacea lui Hristos", a îndemnat Părintele Mitropolit Teofan. (C. Ciofu)