Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Să ne rugăm pentru cei decedaţi şi să ajutăm pe cei îndureraţi!
Adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească familiilor îndurerate, colegilor şi tuturor celor care i-au cunoscut pe minerii decedaţi în gravul accident de muncă din ziua de 15 noiembrie 2008, care a cutremurat întreaga suflare românească din ţară şi străinătate.
În aceste momente de durere şi de grea încercare, rugăciunea pentru sufletele celor decedaţi şi pomenirea lor cu respect aduc alinare familiilor îndoliate şi întăresc solidaritatea noastră cu cei întristaţi. De aceea, îndemnăm părinteşte clerul şi credincioşii ortodocşi la solidaritate şi faptă bună cu familiile minerilor trecuţi la Domnul şi cu cei răniţi, care au nevoie şi de sprijinul nostru material. Rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să-i ierte pe cei ce au decedat şi să odihnească sufletele lor în pacea şi lumina feţei Sale, iar pe toţi cei îndoliaţi să-i întărească sufleteşte. Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru familiile îndurerate, † DA N I E L, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



.jpg)
