„Să vedem muzica bizantină nu doar ca artă, ci şi ca ştiinţă“

Un articol de: Maria Burlă - 23 Iulie 2013

Georgios Konstantinou este profesor la Conservatorul de Stat din Atena, Grecia, unde a înfiinţat pentru absolvenţi Catedra de studii în domeniul muzicii bizantine. S-a ocupat de cercetarea tradiţiei muzicale bisericeşti şi studierea metodelor de predare a muzicii bizantine. Cu un calm desăvârşit şi o mare deschidere, domnia sa ne-a vorbit despre muzica bizantină ca artă şi ca ştiinţă, despre percepţia tinerei generaţii asupra acestui tip de muzică, despre perspectivele relaţiei de colaborare dintre Grecia şi România în acest domeniu, despre cea mai eficientă metodă de predare a muzicii bizantine.

Domnule profesor, aţi urmat studii de pedagogie şi educaţie fizică. Cum aţi ajuns la muzica bizantină?

Mă ocup de muzica bizantină de pe băncile şcolii. Am absolvit liceul ortodox, unde ea era un domeniu obligatoriu de studiat şi am avut şi o parte practică; noi cântam tot timpul în strană. Nu era un obiect predat abstract, ci era o obişnuinţă de a cânta în fiecare zi. Mai târziu, la universitate, nu am studiat muzicologie; am devenit învăţător, şi în paralel m-am ocupat şi de muzica bizantină.

Din 1981 sunt membru al Corului Bizantin Grec, unde am abordat muzica bizantină atât din perspectivă practică, cât şi teoretică. Teza mea de doctorat este axată pe latura expresiei muzicale în compoziţiile greceşti şi româneşti, în special pe notaţie. Mai apoi am cules tot ce s-a putut din tradiţia orală şi am completat această cercetare teoretică. Pe această direcţie se îndreaptă şi metoda mea de predare.

„Muzica bizantină este ştiinţă pentru că se aseamănă cu o limbă“

De ce este muzica bizantină artă şi de ce este ea ştiinţă?

Muzica bizantină este artă pentru că ea se interpretează de către fiecare psalt. Este şi ştiinţă pentru că se aseamănă cu o limbă. Devii om de ştiinţă şi cercetezi caracteristicile acestei limbi muzicale, care e muzica bizantină. Nu este obligatoriu ca cineva care cântă să ştie şi notaţie, să ştie şi această ştiinţă, aşa cum cineva care vorbeşte foarte frumos poate nu ştie să citească. Este o artă să vorbeşti frumos sau să cânţi frumos, dar atunci când vrei să te perfecţionezi în această ştiinţă a artei vorbirii sau a cântatului, devii om de ştiinţă.

Ce rol are muzica bizantină astăzi în cadrul muzicii universale?

Frumoasă întrebare. Am trăit experienţe minunate cu oameni care nu cunoşteau muzica bizantină, deşi erau muzicieni cei mai mulţi dintre ei. Pentru că noi, cu Lykourgos Angelopoulos şi Corul Bizantin Grec, am călătorit mult prin toată lumea şi am dat mai mult de o mie de concerte. Adesea mergeam în ţări unde nu era cunoscută muzica bizantină şi observam că oamenii rămâneau ca într-un extaz de atâta entuziasm, deşi nu ştiau nimic din această muzică, nu înţelegeau nici limba; le era suficientă doar desfăşurarea muzicală, melodică. Aşadar, redarea acestei muzici în faţa unor muzicieni care nu o cunosc conduce la valorificarea ei cu adevărat.

„Nu vrem să predăm o muzică de muzeu!“

Aţi înfiinţat coruri de elevi cu care aţi participat la diverse festivaluri atât în Grecia, cât şi peste hotare. Care este percepţia tinerei generaţii asupra muzicii bizantine?

Eu cred că acest drum începe să aibă dificultăţile lui pentru că, din păcate, copiii mici nu mai sunt aduşi la biserică atât de des şi lucrurile suferă o sărăcire. Scopul nostru este ca muzica bizantină să nu fie o lecţie stearpă, predată într-o sală de curs. Trebuie să o vezi ca un parcurs, ca un drum, şi cel care vrea să înveţe muzica bizantină trebuie să aibă o relaţie directă cu Biserica. O participare mai mică în biserică este o problemă în înţelegerea muzicii bizantine. Încercăm să-i aducem pe elevi într-un spaţiu mai real decât sala de curs în care se predă muzica bizantină fiindcă nu vrem să predăm o muzică de muzeu.

„Această forţă pe care o daţi României este chiar mai mare decât cea din Grecia“

Cum aţi caracteriza peisajul actual al muzicii bizantine din România?

Consider că s-au făcut foarte mari progrese. În lucrarea de doctorat m-am ocupat şi de spaţiul muzical românesc şi am observat că la români a existat într-adevăr o muzică bisericească intensă, chiar dacă ea a suferit la un moment dat întreruperi. Aveţi compozitori români de valoare care au introdus elemente componistice autentice româneşti, iar acest lucru merită să fie analizat de către muzicologii contemporani. Consider că atât tinerii din Iaşi, cât şi cei din Bucureşti fac progrese foarte mari cu activităţile corale pe care le desfăşoară, prin aceste Masterclassuri de Cânt Bizantin, cu aceste cursuri din cadrul universităţilor, şi consider că această forţă pe care o daţi astăzi României este chiar mai mare decât cea din Grecia. Noi, grecii, avem deja această tradiţie, dar aici îi văd pe români alergând chiar, iar cel care aleargă cu siguranţă va ajunge să fie mai în faţă decât cel care stă pe loc. Dar aceasta cu o condiţie: să vedem muzica bizantină nu doar ca artă, ci şi ca ştiinţă, iar ea să fie desfăşurată în spaţiul bisericesc.

Cum evaluaţi impactul Masterclassului de Cânt Bizantin, ajuns la a şasea ediţie, pentru muzica bizantină din România?

La început am fost foarte surprins de entuziasmul care exista. Apoi am văzut şi un progres foarte mare, pentru că acest masterclass are abordări ale muzicii bizantine din mai multe laturi. Iată, avem participanţi din rândul monahilor şi monahiilor, din rândul studenţilor, unii sunt în Biserică, alţii merg la biserică. Acest proiect, de la început şi până acum, a urcat nişte stadii şi eu însumi sunt pus în dificultatea de a răspunde acestei evoluţii.

„Să auzi, să asculţi şi să vezi - cea mai bună metodă de predare a muzicii bizantine“

Ce perspective are relaţia de colaborare între Grecia şi România privind muzica bizantină?

Personal, văd o situaţie bună a acestei colaborări. Ştim deja, de exemplu, despre Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi că desfăşoară astfel de cursuri. Sunt profesori colaboratori din spaţiul grecesc care vin şi predau la Iaşi, sunt studenţi români care coboară în Atena şi studiază, apoi se întorc în România pentru a pune în practică ceea ce au învăţat. La fel se întâmplă şi în Bucureşti. În cadrul simpozioanelor internaţionale de muzică bizantină, numărul participanţilor români este foarte mare şi eu cred că toate aceste elemente conturează o colaborare destul de intensă.

Dumneavoastră v-aţi ocupat de studiul metodelor de predare a muzicii bizantine. Care consideraţi că este cea mai eficientă metodă în acest domeniu?

Cea mai bună metodă de predare a muzicii bizantine este să auzi, să asculţi şi să vezi. Nu poţi să cânţi doar de pe hârtie, doar din cărţi; trebuie să auzi mai întâi pe cineva cântând şi apoi să interpretezi partitura. În plus, această metodă trebuie să fie sistematizată pe stadii şi cu cât începe cineva de la o vârstă mai fragedă, cu atât mai uşor o asimilează. Ideal ar fi ca această predare să se desfăşoare şi în biserică, ţinându-se cont de îngemănarea dintre tradiţia orală şi cea scrisă.

„Să-i cinstim pe dascălii noştri!“

În interpretarea unei melodii bisericeşti, cum facem să nu dăm mai multă importanţă melodiei decât conţinutului religios?

Există cântările clasice, care sunt diacronice şi s-au păstrat de-a lungul timpului. Formulele melodice au fost compuse cu foarte multă înţelepciune de către melozi. Dacă ceva s-a păstrat de-a lungul timpului, înseamnă că are o autenticitate, este ceea ce trebuia să rămână. Să nu uităm că muzica este un mijloc prin care ne putem ruga, iar cântarea, în general, trebuie să fie cântată în spaţiul ei natural. Dacă psaltul are în vedere acest lucru şi, prin extensie, corul, cu siguranţă se va erija, la nivel muzical, în reprezentantul credincioşilor care se roagă cu credinţă.

Mai este un aspect important: nu trebuie să-i uităm niciodată pe cei care ne-au învăţat. Chiar dacă noi ne afişăm în aceste masterclass-uri, întotdeauna, în spatele nostru, stau autorităţile dascălilor noştri, pe care îi cinstim.

(Citiţi varianta integrală a interviului pe doxologia.ro.)

Citeşte mai multe despre: muzica bisericeasca