Şaguna a înfiinţat Institutul teologico-pedagogic

Andrei Şaguna, devenit vicar al Episcopiei ortodoxe din Principatul Transilvaniei, a dorit să ridice cursurile clericale şi pedagogice de la Sibiu la nivelul unui veritabil seminar. La Sinodul diecezan din 1850 s-a decis înfiinţarea seminarului: "Şcoala clericală a diecezei acesteia să se prefacă într-un institut teologico-pedagogic".

În 1786, Dimitrie Eustatievici, directorul şcolilor confesionale ortodoxe din Transilvania, a inaugurat cursul de pregătire pentru viitorii învăţători şi preoţi ortodocşi din Principatul Transilvaniei. Cursul a avut iniţial o durată de şase săptămâni şi a fost condus, în primele decenii, de Dimitrie Eustatievici, Radu Tempea V, Gheorghe Haines, Simion Jinariu. Episcopul Vasile Moga (1811-1845) a reorganizat cursul clerical, deschizând, la 15 martie 1811, un curs sistematic de pregătire a clerului ortodox, la conducerea căruia s-a aflat Gheorghe Lazăr (absolventul unor studii universitare la Viena). Timp de trei ani, Lazăr a predat Dogmatica, Morala, Cântări bisericeşti şi Tipicul. În 1814, Vasile Moga l-a adus la Sibiu pe nepotul său din Viena, Moise Fulea. Un an mai târziu, din cauza neînţelegerilor între Gheorghe Lazăr şi Vasile Moga, cel dintâi a părăsit Sibiul, stabilindu-se la Bucureşti, unde a organizat învăţământul naţional de la Colegiul "Sf. Sava". În 1816, episcopul Moga l-a chemat la Sibiu pe un alt nepot al său, Ioan Moga (Teologul). Acesta, împreună cu Moise Fulea, a condus destinele învăţământului teologic şi pedagogic românesc din Sibiu până după 1848.

La Sibiu nu a existat un seminar propriu-zis, ci doar cursuri clericale şi pedagogice. Episcopul Moga a dorit înfiinţarea unui seminar, fapt adus la cunoştinţa Guvernului imperial în 1811. Guvernul nu a dat curs acestei dorinţe, iar "cursul clerical" a continuat să funcţioneze după forma veche, cu durata de studii de şase luni. Totuşi, Curtea imperială de la Viena a admis ca episcopul Vasile Moga să cumpere, din Fondul sidoxial, o clădire pentru seminar. Moga a cumpărat, în 1821, o casă cu etaj, în valoare de 36.000 de florini, situată în strada Cisnădie 7 (azi N. Bălcescu) din Sibiu.

Înfiinţarea seminarului s-a decis în 1850

După 1846, Andrei Şaguna, devenit vicar al Episcopiei ortodoxe din Principatul Transilvaniei, a dorit la rându-i să ridice cursurile clericale şi pedagogice de la Sibiu la nivelul unui veritabil seminar. Rescriptul imperial din 4 august 1848 a zădărnicit însă planurile viitorului mitropolit. După o îndelungă corespondenţă între Andrei Şaguna şi împărat, Consistoriul eparhiei ardelene a decretat, la 17/29 octombrie 1849, înfiinţarea cursului clerical de un an, structurat pe două semestre. La Sinodul diecezan din 1850 s-a decis înfiinţarea seminarului: "Şcoala clericală a diecezei acesteia să se prefacă într-un institut teologico-pedagogic, să se înzestreze întocmai după cum sunt înzestrate alte seminarii, şi tot clerul să fie dator înainte de ce s-ar preoţi, a fi învăţător după stările împrejur".

Seminarul a fost prevăzut cu o durată a cursurilor de trei ani, însă, nefiind îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta, nu se punea încă problema prelungirii cursurilor. În anul şcolar 1853/54, s-a efectuat separarea dintre cursul clerical, care urma să aibă o durată de doi ani, şi cursul pedagogic, organizat pe perioada de un an. Totuşi, deoarece sinodul din 1850 a prevăzut ca fiecare preot să poată fi şi învăţător, la Secţia clericală s-au predat şi studii pedagogice. În anul şcolar 1861/62 s-au prelungit studiile teologice la trei ani şi cele pedagogice la doi ani.

Sprijin material acordat de împărat

Dată fiind creşterea nivelului academic al Institutului clerical-pedagogic de la Sibiu, împăratul a decis în 1861 să-l sprijine material, prin acordarea unei dotaţii de 1.000 fl. În 1864, a oferit Arhidiecezei Sibiului o nouă dotaţie, de 25.000 fl.

O mare parte din această sumă a fost destinată seminarului: asigurarea plăţii salariilor, inclusiv a chiriilor pentru locuinţele a patru profesori, întreţinerea a 50 de elevi în internat (prin acordarea unei subvenţii de câte 100 fl. pentru fiecare elev), acordarea a patru burse a 500 de florini pentru pregătirea postseminarială a celor mai buni absolvenţi.

În 1877 a fost aprobat un regulament de funcţionare a Seminarului teologic-pedagogic "Andreian" din Sibiu. Acesta a prevăzut că la "despărţământul clerical" urmau să fie primiţi tinerii care absolviseră opt clase gimnaziale (clasa a XII-a de azi), iar la despărţământul pedagogic, tinerii care absolviseră patru clase gimnaziale (clasa a VIII-a de azi).

Aceste cerinţe erau greu de îndeplinit, puţini tineri cu studii gimnaziale erau dispuşi să se înscrie la seminar şi să devină preoţi sau învăţători, dată fiind salarizarea precară a acestor categorii socio-profesionale. Ţinând seama de aceste considerente, deputaţii Sinodului arhidiecezan din 1877 au inclus, la finalul regulamentului, un Apendice: "În trei ani consecutivi după introducerea regulamentului, se pot primi la ascultarea studiilor teologice tineri şi numai cu şase clase gimnaziale", iar în caz de necesitate chiar şi cu patru clase gimnaziale. Pentru instruirea acestor candidaţi fără pregătirea corespunzătoare urma să se înfiinţeze în institut "despărţăminte separate". În 1878 a fost înfiinţat pentru unii din aceşti tineri un aşa-zis curs clerical extraordinar, cu durata de doar un an şi în care li se asigura absolvenţilor - viitori preoţi o "pregătire minimală", constituită din Dogmatică, Morală, Pastorală, Istorie bisericească, Tipic, Cântări bisericeşti.

Elita culturală a institutului

Între 1850 şi 1910 au absolvit cursul ordinar teologic 1.962 de tineri, iar pe cel extraordinar, 163 (ultima "promoţie" în 1900). Cursul pedagogic ordinar a fost absolvit în aceeaşi perioadă de 1.454 de vineri, iar 195 au fost absolvenţi ai cursului privat (din care 61 de fete, devenite învăţătoare). Dintre profesorii de prestigiu de până în 1918 consemnăm pe Nicolae Popea, Ioan Popescu, Zaharia Boiu, Ilarion Puşcariu, Dimitrie Comşa (toţi viitori membri ai Academiei Române), Daniil Popovici-Barcianu, Ioan Strioa, iar la începutul secolului al XX-lea: Nicola Bălan, Ioan Lupaş, Silviu Dragomir, Onisifor Ghibu, Romulus Cândea şi alţii. Mulţi au contribuit, prin cuvânt şi faptă, la realizarea Unirii din 1918. Dintre elitele intelectuale ardelene care au studiat la acest institut merită să amintim pe Ioan Meţianu, Ilarion Puşcariu, Ioan Strioa, Miron Cristea, Onisifor Ghibu, Ioan Lupaş, Lucian Blaga, Andrei Oţetea, Nicolae Coldea, precum şi mulţi alţii, cunoscuţi pentru erudiţia lor în România Mare.

În 1919, Secţia pedagogică a seminarului a devenit "Şcoala normală Andrei Şaguna" a Arhiepiscopiei ortodoxe a Sibiului. Secţia teologică a fost denumită "Seminarul arhidiecezan teologic ortodox Andreian" din Transilvania. Prin strădaniile autorităţilor bisericeşti de la Sibiu, conduse de mitropolitul Nicolae Bălan, în 1921 a fost ridicată la patru ani durata studiilor din seminar, iar în 1924 s-a schimbat şi denumirea seminarului, devenind "Academia Teologică Andreiană", sub care a funcţionat până în 1948. În 1943 a dobândit dreptul de a acorda diplome de licenţe universitare. În perioada interbelică au funcţionat aici ca profesori: Nicolae Colan, Grigore Marcu, Nicolae Neaga, Nicolae Popovici, Dumitru Stăniloae, Liviu Stan, Nicolae Mladin, Teodor Bodogae, Spiridon Cândea, Gheorghe Şoima şi alţii.