Cu prilejul primului hram al Capelei „Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu” din cadrul Centrului pentru vârstnici Affinity Polizu din Capitală, duminică, 16 august, preoți de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor au săvârșit slujba de sfințire a unei troițe în curtea centrului. Slujba de sfințire a fost săvârșită de un sobor de preoți de caritate, condus de părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor. În cuvântul de învățătură, părintele Alin Nica a evidențiat semnificația teologică, misionară și comemorativă a troiței, arătând că aceasta așază întregul centru sub semnul Sfintei Cruci și al nădejdii în Înviere: „Sensul teologic al sfințirii troiței este acela de a arăta legătura dintre suferință și Înviere, dintre Cruce și Înviere, dintre suferință și binecuvântare. Bătrânețea este un timp binecuvântat și o pregustare a Împărăției lui Dumnezeu. Prin sfințirea troiței se arată că Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de Înviere, a trecut prin suferință, devenind pentru noi un model de viețuire. Nu putem ocoli suferința în viață, însă trebuie să avem în minte faptul că Dumnezeu ne însoțește în această suferință și ne dă întărire sufletească și trupească. În sens misionar, troița are valoarea unei mărturisiri a faptului că suntem creștini, că ne încredem în Hristos și înțelegem că Sfânta Cruce este calea pe care trebuie să mergem spre Împărăția lui Dumnezeu”.
Conferință despre Simbolul niceo-constantinopolitan la Craiova
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova a organizat, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” - Dolj, Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Editura Predania şi TVR Craiova, conferința „Simbolul niceo-constantinopolitan: credință, filosofie și adevăr”, susținută de pr. prof. univ. dr. Daniel Benga, cadru didactic la Institutul de Teologie Ortodoxă al Universității „Ludwig-Maximilian” din München, Germania. Evenimentul a avut loc în sala de festivități a Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, joi, 13 martie, și a fost inclus în seria Atelierelor de lectură SYNAXIS, ajunse la a treia ediție, având tema generală: „Ce este adevărul? Despre cunoaștere și discurs”, punând în lumină relația dintre credință, filosofie și adevăr.
Conferința a fost moderată de pr. lect. univ. dr. Lucian Bot, care a prezentat tema şi câteva date biografice despre părintele Daniel Benga, teolog și profesor român, cunoscut pentru cercetările sale în domeniul Liturgicii, Patristicii și Istoriei Bisericii. În conferinţa susţinută, părintele profesor a expus istoricul Simbolului de credinţă niceo-constantinopolitan ca reper de credinţă şi de viaţă duhovnicească, prin prezentarea a şapte puncte, ca taine ale crezului, din punct de vedere istoric: 1. Ce este un crez sau un simbol de credinţă?; 2. Dubla istorie a crezului; 3. Raportul dintre Simbolul niceo-constantinopolitan şi Simbolul apostolic şi Simbolul atanasian; 4. Istoria de la Noul Testament până la Simbolul niceo-constantinopolitan; 5. Crezul de la Niceea în secolul al IV-lea; 6. Crezul niceo-constantinopolitan; 7. Arhitectura duhovnicească a Simbolului niceo- constantinopolitan. La finalul conferinţei, studenţii au adresat întrebări părintelui profesor Daniel Benga.
Atelierul de lectură Synaxis a fost conceput din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare. Aflat la a treia ediție, atelierul a păstrat, în esență, același format: fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale. Coordonatorii proiectului sunt pr. lect. univ. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. univ. dr. Lucian Zenoviu Bot.



.jpg)
