În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sălajul şi-a întâmpinat ieri primul episcop
▲ 17 arhierei au oficiat ieri, 13 aprilie a.c., ceremonia de întronizare a Preasfinţitului Episcop Petroniu Florea, ca păstor al Episcopiei Sălajului ▲ PS Episcop Petroniu: „Vom lucra în eparhie, coordonând şi conlucrând prin transparenţă“ ▲
Preasfinţitul Episcop Petroniu Florea a fost întronizat ieri, 13 aprilie 2008, ca episcop a nou-înfiinţatei Episcopii a Sălajului. După Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala episcopală „Sfânta Vineri“ din Zalău, de un sobor de 17 ierarhi, condus de IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a urmat ceremonia de întronizare. „Preasfinţia Sa, dobândind demnitatea de episcop, are daruri şi puterea de a aşeza după rânduielile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe de Răsărit şi potrivit legilor ţării, citeţi, cântăreţi, ipodiaconi, diaconi şi preoţi la toate bisericile din Episcopia Preasfinţiei Sale, stareţi şi egumeni la mănăstiri şi schituri, protopopi la protoierii, precum şi de a face toate câte se cuvin ca ierarh, spre zidirea duhovnicească a turmei sale. Din partea Preasfinţiei Sale, aşteptăm cinstire şi ascultare faţă de autoritatea bisericească, faţă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi lucrare neobosită, înţelepciune părintească, iubire faţă de clerul şi dreptcredincioşii creştini de sub cârmuirea sa, făcându-se tuturor povăţuitor pentru păstrarea neştirbită a dreptei credinţe şi a rânduielilor bisericeşti. Îl recomandăm cu căldură şi iubire pe Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu Florea, întregului cin preoţesc şi călugăresc, precum şi tuturor credincioşilor din de Dumnezeu păzita Episcopie a Sălajului, povăţuindu-i să-l cinstească, plecându-i-se cu toată dragostea şi arătându-i în toate împrejurările supunere şi ascultare în împlinirea datoriei lor de fii buni ai Biserici şi cetăţeni loiali ai patriei“, menţionează Gramata mitropolitană de instalare, citită de consilierul economic al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, diac. Gabriel Vârva. „Peste toate veţi trece cu voia lui Dumnezeu“ A urmat apoi înmânarea însemnelor episcopale, oferite de IPS Mitropolit Bartolomeu, pentru a fi „celor ascultători îndemn spre bună chivernisire a Bisericii lui Dumnezeu, sprijin şi îndemnare, iar celor neascultători să fie, la nevoie, spre certare“. În mesajul de felicitare transmis prin delegaţia sa, preşedintele României, Traian Băsescu, a insistat asupra încrederii pe care o are în misiunea pe care o va îndeplini primul episcop de la Sălaj. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat, prin mesajul trasmis, că „Preasfinţia Sa este acum chemat să intensifice lucrarea Bisericii în această parte a ţării şi să valorifice potenţialul ecumenic al acestei regiuni“. În cuvântul de felicitare, IPS Mitropolit Bartolomeu a punctat dificultatea misiunii de episcop, încurajându-l pe noul ierarh de la Sălaj la început de drum. „Arhieria nu este o slujbă comodă. Este o slujbă plină de responsabilitate, pentru că este foarte greu să lucrezi cu oamenii. De aceea, să aveţi inima deschisă totdeauna către inimile oamenilor, şi în afara raţiunii trebuie neapărat să vorbească sufletul, sinceritatea omului. Acolo este Duhul Sfânt, nu atât în minte, cât în inima omului. În al doilea rând, veţi avea încercări, căci toţi avem încercări în viaţa noastră, de diferite naturi. Să ţineţi fruntea sus şi să nu vă încovoiaţi, pentru că toate trec şi peste toate veţi trece cu voia lui Dumnezeu“, a spus Mitropolitul Clujului. „Vom munci împreună pentru binele Bisericii“ Primul episcop al Sălajului şi-a prezentat în câteva fraze programul de păstorire şi principalele obiective pe care şi le-a propus, arătând că păstorirea sa va fi una transparentă, bazată pe colaborare şi efort comun. „În calitate de episcop al Sălajului, dorim să prezentăm pe scurt pogramul activităţii noastre chiriarhale: primul pas va fi alcătuirea unui aparat administrativ-bisericesc, în care vor fi cooptaţi cei mai valoroşi preoţi ai Sălajului; respectând în literă şi duh poruncile, canoanele şi legiuirile bisericeşti, vom lucra în eparhie, coordonând şi conlucrând prin transparenţă; le fac cunoscut, colaboratorilor, faptul că vom munci împreună la modul cel mai serios pentru binele Bisericii, de vreme ce Dumnezeu ne-a chemat la această slujire şi tot El ne va răsplăti eforturile depuse. Centrul eparhial va fi preocupat în permanenţă de bunul mers al Seminarului Teologic din Zalău, pentru a pregăti buni slujitori ai sfintelor altare, care să înţeleagă semnele vremurilor pe care le trăim. Ţinem să precizăm faptul că vom veghea personal, astfel încât activitatea caritativ-filantropică a eparhiei să sporească. Mănăstirile şi schiturile care au fost înfiinţate abia după 1990, din cauza vitregiilor vremurilor, vor primi o atenţie deosebită. Îi asigurăm pe ierarhii prezenţi că Episcopia Sălajului va avea o bună colaborare cu celelalte episcopii din ţară şi străinătate. Ne vom strădui să avem relaţii bune cu celelalte culte şi cu autorităţile de stat“, au fost cuvintele Preasfinţitului Episcop Petroniu, alături de mulţumirile adresate tuturor celor care au sprijinit înfiinţarea Episcopiei Sălajului. Amintim că Preasfinţitul Episcop Petroniu Florea a fost ales în scaunul vacant de Episcop al Sălajului, în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din data de 5 martie a.c., cu 28 de voturi. A fost, timp de şapte ani, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Oradei, Bihorului şi Sălajului, perioadă în care s-a remarcat prin lucrarea misionară, credinţa statornică şi realizările administrative.