În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Săptămână de rugăciune în Parohia Măru
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, în săptămâna a patra din Postul Mare, în Parohia Măru din Protopopiatul Caransebeş au fost organizate seri de rugăciune şi de catehizare.
Au fost prezenţi, în fiecare seară, preoţi din Episcopia Caransebeşului, care, după oficierea slujbelor de seară, au ţinut credincioşilor prezenţi cateheze, iar elevii implicaţi în programele naţionale "Hristos împărtăşit copiilor" şi "Alege şcoala!" au rostit poezii, rugăciuni şi au cântat piese religioase specifice perioadei Postului Mare. În prima seară, luni, a fost prezent părintele Sorin Toma, de la Parohia Rusca-Montană, care a vorbit credincioşilor despre iertarea celor care ne greşesc. În seara zilei de marţi a fost invitat părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului. În cuvântul său de învăţătură a vorbit despre familia creştină şi Sfânta Taină a Cununiei. Miercuri dimineaţă, părintele paroh Nicolae Negrei a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite în capela din incinta Şcolii Generale cu clasele I-VIII din localitatea Măru. Cu acest prilej au fost împărtăşiţi elevii care frecventează această instituţie de învăţământ. Miercuri seară, părintele Dănuţ Coste, slujitor al Catedralei istorice "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Caransebeş, a fost prezent în mijlocul credincioşilor, vorbindu-le despre rugăciune şi importanţa ei pentru viaţa creştinului. Invitatul de joi seară a fost părintele Ioan Seracin de la Parohia Valea-Bistrei, care, în cateheza sa, a vorbit despre semnificaţia duhovnicească a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul. Vineri seară a fost invitat părintele Liciniu Oltean, de la Parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Oţelu Roşu, care a vorbit despre Sfânta Taină a Botezului. În ultima seară, sâmbătă, a fost prezent părintele pensionar Pavel Negrei, care a vorbit despre purtarea Crucii şi despre importanţa Sfintei Cruci pentru creştini. Duminică după-amiază, ca o încununare a săptămânii duhovniceşti, a fost oficiată, de către un sobor de şapte preoţi, Sfânta Taină a Maslului la care au participat foarte mulţi credincioşi şi tineri. Au fost prezenţi părintele Sorin Toma - Parohia Rusca Montană, părintele Pavel Oprea - Parohia Zlagna, părintele Pavel Negrei, părintele Ioan Seracin - Parohia Valea Bistrei, părintele Liciniu Oltean - Parohia Oţelu Roşu, părintele misionar Trandafir Albai şi părintele paroh Nicolae Negrei. Cuvântul de învăţătură i-a aparţinut părintelui Pavel Oprea din Parohia Zlagna, care a vorbit credincioşilor despre adevărata prietenie creştină, referindu-se la sfinţi care, prin viaţa lor deosebită, sunt consideraţi prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu.