În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!“, în Protopopiatul Piatra Neamţ
În Protopopiatul Piatra Neamţ s-au organizat, în această săptămână, mai multe activităţi educaţionale în cadrul proiectelor dintre parohii şi unele unităţi de învăţământ, Biroul de catehizare a tineretului înregistrând treizeci şi două de activităţi pentru „Şcoala altfel“ şi pentru diferite manifestări cu tematică pascală. În materialul următor, puteţi afla detalii despre câteva dintre aceste activităţi şi proiecte educative.
Grădiniţa cu Program Prelungit „Floare de Colţ“ din Piatra Neamţ a fost marţi, 8 aprilie 2014, gazda unui eveniment deosebit. Ziua a debutat cu un moment liturgic, 120 de copii fiind împărtăşiţi cu Sfintele Taine. A fost susţinută apoi o prelegere despre însemnătatea Învierii Mântuitorului Iisus în viaţa creştinului şi în mod deosebit în vieţile copiilor. Părintele Ştefan Zaharia, paroh la Conţeşti, şi părintele Codrin Balan, paroh la Ghigoieşti, au dialogat cu preşcolarii pe tema sărbătorii Paştilor şi au oferit icoane cu Învierea Domnului. Activitatea a făcut parte din parteneriatul educaţional „Lăsaţi copiii să vină la Mine“, încheiat între grupa mică „A“ a grădiniţei şi cele două parohii.
Concursul judeţean „Micul creştin“
Miercuri, 9 aprilie 2014, la Bicaz a fost organizat concursul judeţean „Micul creştin“. Aflat la cea de-a VII-a ediţie, competiţia este rezultatul unui parteneriat între Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe“- Bicaz Oraş şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 Bicaz. În primii doi ani, concursul s-a desfăşurat pe plan local, iar din al treilea an a fost extins la nivelul judeţului Neamţ. „Tema concursului a fost sărbătoarea Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. O parte din întrebările şi materialele din concurs au avut legătură şi cu programul Anului omagial euharistic. Darurile oferite participanţilor, copiilor şi educatoarelor, cât şi juriului au fost susţinute în fiecare an de către parohia noastră şi au constat în cărţi religioase şi de colorat, icoane, cruciuliţe şi dulciuri. Toţi cei prezenţi au luat parte şi la agapa de după concurs şi ne-am bucurat foarte mult că prin osteneala noastră putem sădi în inimile şi minţile nevinovate ale copiilor de astăzi - viitorii enoriaşi şi creştini de mâine - învăţătura creştină şi dragostea pentru Biserica noastră Ortodoxă. Am avut şi un alt motiv de bucurie fiindcă la ediţia din acest an a fost alături de noi şi părintele Ştefan Zaharia, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Piatra Neamţ. Mulţumim doamnei Rodica Savu, colaboratoarea şi enoriaşa noastră, dar şi tuturor celor care s-au implicat. Dorim ca bucuria Sfintei Învieri ce se apropie să se reverse în inimile lor şi ale noastre, pace, linişte şi binecuvântare“, ne-a declarat părintele paroh Gheorghe Mihalache.
La concursul „Micul creştin“ din acest an au participat 56 de preşcolari - şapte echipe a câte opt copii din Piatra Neamţ (Grădiniţa PP Nr. 5, Grădiniţa PP Nr. 8, Grădiniţa PP Nr. 9, Grădiniţa PP „Spiru Haret“), din Târgu Neamţ (Grădiniţa PP Nr. 2), din Bicaz (Grădiniţa PP Moldocim) şi din Bicazu Ardelean (Grădiniţa PN). Copiii au răspuns la întrebări şi ghicitori din tematica stabilită, au recunoscut personaje din diferite poveşti, au rostit şi cântat rugăciuni, au participat la o probă de creaţie şi la una de abilităţi practice. Conform punctajului obţinut, echipele au primit premiul I, sau premiul al II-lea, existând şi premii speciale pentru copiii care s-au evidenţiat în cursul probelor.
„O să mai vin aici la Bicaz şi o să le spun şi colegilor de la grădiniţă să participe la astfel de concursuri fiindcă a fost foarte frumos“, ne-a spus unul dintre copiii participanţi, Ilinca Anastasia Ciucanu, în vârstă de 5 ani, de la Grădiniţa PP „Spiru Haret“ Piatra Neamţ. „Mi-a plăcut toată activitatea. Mi-am făcut prieteni noi din Piatra Neamţ, din Târgu Neamţ şi din Bicaz, cu care sper să mă mai întâlnesc şi la alte concursuri de acest gen, în care vorbim despre Dumnezeu, ne rugăm Lui şi primim premii“, a adăugat şi Mihnea Ghiurcă, în vârstă de 6 ani, tot de la Grădiniţa PP „Spiru Haret“ - Piatra Neamţ.
Tabără educativă la Izvorul Muntelui
În Izvorul Muntelui, 45 de elevi ai Liceului Particular Nr. 1 Piatra Neamţ iau parte săptămâna aceasta la o tabără educativă în cadrul Săptămânii „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!“.
Mihaela Moncea, profesor de religie şi desen, ne-a oferit mai multe detalii: „La seria din săptămâna 7-11 aprilie 2014 am pregătit activităţi şcolare, bazându-ne pe învăţarea distractivă. Alături de procesul specific, am inclus în program muzică, seri de film şi un atelier polivalent care cuprinde discuţii pe teme religioase şi pictarea de icoane“. Elevii iau parte şi la drumeţii în Parcul Naţional Ceahlău, precum şi la diferite activităţi recreative. (Tudorel Rusu, pr. Ştefan Zaharia)