La Palatul Patriarhiei din București s‑a desfășurat astăzi, 3 noiembrie 2026, cea de‑a doua sesiune a Conferinței pastoral‑misionare de toamnă a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. În cadrul
Sărbătoare în comuna bihoreană Sâmbăta
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Sâmbăta, Protopopiatul Beiuș, duminică, 13 septembrie. Ierarhul a primit titlul de Cetățean de onoare al comunei Sâmbăta.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Sofronie a tâlcuit înțelesul revelator al Sfintei Cruci, pornind de la prefigurarea veterotestamentară a șarpelui de aramă și arătând că, prin Jertfa și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, omul primește izbăvirea nu doar din păcat, ci și din moarte: „Câtă vreme cineva nu se poate salva de propria lui moarte, să nu îndrăznească nebunia să se proclame salvator! Nu ne poate salva din moarte decât Cel Care a învins moartea! Și numele Lui este Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru!”
La finalul Sfintei Liturghii, au vorbit pr. Marian- Vasile Popa, protopopul Beiușului, şi pr. paroh Ovidiu Roman, iar ierarhul a primit din partea comunității parohiale o icoană a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea”.
Momentul festiv a continuat cu alocuțiunea primarului comunei Sâmbăta, Alex-Dorin Cocerjuc, care a conferit Preasfințitului Părinte Sofronie titlul de Cetățean de onoare al comunei Sâmbăta. Ierarhul a evocat cu emoție memoria familiei paterne, prin tatăl său, Petru-Ștefan Drincec, amintind chipurile bunicilor, anii luminoși petrecuți alături de aceștia, rudeniile care trăiesc și astăzi în Sâmbăta și glia în care odihnesc osemintele generațiilor de înaintași.



.jpg)
