În Duminica a 23-a după Rusalii, 25 octombrie, Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din cartierul Sărmaș al municipiului Zalău a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Fel
Sărbătoare la Perişani, Vâlcea
Comuna vâlceană Perişani va îmbrăca duminică, 7 noiembrie, haine de sărbătoare. De ziua localităţii sunt organizate mai multe activităţi cultural-artistice şi religioase, dintre ele distingându-se ceremonialul de omagiere a eroilor căzuţi în lupta de la Posada, din 1330. Cu acest prilej, la Monumentul Eroilor din centrul localităţii va fi săvârşită o slujbă religioasă de Parastas şi vor fi depuse coroane de flori întru comemorarea ostaşilor voievodului Basarab I, învingători în lupta cu armata lui Carol Robert de Anjou. (Gh. Cioiu)



.jpg)
