Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Bunei Vestiri la un locaș istoric din Ploiești
De praznicul Bunei Vestiri, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a slujit ieri Sfânta Liturghie la Biserica „Maica Precista” din Ploiești. În ajunul sărbătorii, ierarhul a săvârșit Vecernia la Biserica „Sfânta Vineri” din acest oraș, unde a sfințit și o icoană a Maicii Domnului.
Biserica „Maica Precista” din Ploiești a îmbrăcat ieri haine de sărbătoare cu ocazia cinstirii în mod special a Maicii Domnului, ocrotitoarea locașului care are ca hram sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Potrivit rânduielii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a săvârșit ieri Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia zilei de 26 martie. La această rânduială au participat numeroși credincioși din parohie care au dorit să vadă o Liturghie specială, la începutul căreia s-au citit psalmul 103, cântarea „Doamne, strigat-am”, și paremii sau lecturi din Vechiul Testament, specifice unei slujbe de seară.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a spus că Maica Domnului aduce în actualitate multe virtuți care au împodobit sufletul său și pe care lumea de astăzi trebuie să le caute și să le prețuiască mai mult decât valorile materiale. „Virtuțile pe care le întâlnim la Maica Domnului, smerenia, ascultarea, dragostea față de Dumnezeu fără margini, acceptarea voii lui Dumnezeu trebuie să fie în atenția celor de astăzi, chiar dacă valorile lumii în care trăim s-au schimbat mult. Și dacă vreodată alunecăm și ne depărtăm de aceste adevăruri, trebuie să revenim iarăși la ele, să ne gândim mereu la smerenia acestei fecioare curate care a acceptat porunca lui Dumnezeu trimisă prin solul său, prin îngerul Gavriil. Să învățăm și noi din curăția gândurilor, a faptelor și a trăirii Fecioarei Maria, într-o lume care are nevoie de multă curăție din toate punctele de vedere. Să învățăm și noi că cea mai frumoasă îndeletnicire, oricare ar fi preocupările noastre, este rugăciunea și petrecerea aproape de Dumnezeu”, a spus PS Părinte Timotei Prahoveanul.
Din soborul de slujitori au făcut parte și părintele Adrian Matei, protoiereu al Protopopiatului Ploiești Nord, și părintele Ștefan Mușat, paroh al Bisericii „Maica Precista” din Ploiești. „De Buna Vestire, credincioșii din municipiul Ploiești au avut o mare bucurie duhovnicească cu prilejul slujirii Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, care a săvârșit Sfânta Liturghie la o biserică veche și de tradiție din Ploiești. Sărbătoarea a început de joi seară, când, la Biserica «Sfânta Vineri» din orașul nostru, Preasfinția Sa a oficiat slujba Vecerniei, la sfârșitul căreia a sfințit o icoană a Maicii Domnului”, a spus părintele protoiereu Adrian Matei.
Biserica `Maica Precista~ din Ploiești a fost sfințită în anul 1820, iar acum se pregătește pentru împlinirea a două veacuri, prin lucrări ample de restaurare și înfrumusețare. „Peste patru ani, această frumoasă biserică va împlini 200 de ani de când a fost târnosită, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Șuțu al Țării Românești. Din cauza trecerii timpului și a cutremurelor a suferit unele stricăciuni, de aceea acum se află în reparații capitale. S-a pornit cu lucrările de la subfundație și s-a ajuns la acoperiș și sperăm că vara aceasta se vor încheia. Acest locaș este foarte important, pentru că aici s-a rugat țarul Alexandru al 2-lea al Rusiei în 1877, care a lăsat și o icoană a Maicii Domnului foarte frumoasă, considerată făcătoare de minuni. În 1878 și în 1881, aici a poposit Mihai Eminescu, iar Mihail Kogălniceanu a locuit vizavi pentru 6 luni”, ne-a spus părintele paroh Ștefan Mușat.