„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Sărbătoarea Sfântului Longhin Sutaşul la Mănăstirea Timişeni
Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte mâine, 16 octombrie, pe Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul. Cu această ocazie, Mănăstirea Timişeni, comuna Şag, din Arhiepiscopia Timişoarei, se va afla în sărbătoare. Manifestările religioase prilejuite de sărbătorea Sfântului Longhin vor începe de astăzi cu slujba Vecerniei, urmată de la ora 20:00 de Sfântul Maslu, apoi la ora 22:00 de Pavecerniţa Mică şi Miezonoptica. La ora 23:00 se va oficia Acatistul Sfântului Mucenic Longhin Sutaşul, iar la miezul nopţii vor avea loc Utrenia şi Ceasurile I, III, VI. Sâmbătă, începând cu 3:00, părintele arhimandrit Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Timişoarei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va sluji Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice vor fi date de un grup coral psaltic, format din tineri studenţi teologi din Arad. După terminarea programului religios, credincioşii prezenţi vor participa la o agapă frăţească în trapeza sfintei mănăstiri. (George Giurgiu)