În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătorile sfinţilor nemţeni
În perioada 5-7 august, credincioşii din toată ţara participă la sărbătorile sfinţilor nemţeni, deschise prin cinstirea Sfântului Ioan Iacob (5 august), urmată de praznicul Schimbării la Faţă (6 august) şi sărbătoarea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (7 august).
Sărbătorile sfinţilor nemţeni au început de la biserica Seminarului Teologic „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, care se află sub ocrotirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob. Pelerinii care au venit să se închine la racla cu o părticică din sfintele sale moaşte au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor din care au făcut parte: Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, preoţi profesori ai seminarului şi stareţi ai mănăstirilor din împrejurimi. Peste o mie de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie săvârşită pe podiumul din faţa bisericii-paraclis al seminarului. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri, elevi şi absolvenţi ai seminarului nemţean, şi de un grup de monahii de la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă. „Avem aceste trei zile de pelerinaj - sărbătoarea Neamţului, a Ceahlăului şi a Sfintei Teodora, prăznuită atât la Sihla, cât şi la Sihăstria - şi trebuie să încercăm prin mila Domnului să ne odihnim întru El, adâncindu-ne în taina vieţii Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, taină care poate fi văzută zugrăvită şi pe zidurile bisericii acestui seminar teologic“, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ciprian Păvăleanu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Gârcina, Protopopiatul Piatra Neamţ.
Sărbătorile sfinţilor nemţeni au continuat ieri, cu hramul bisericii mănăstirii de pe Muntele Ceahlău, cu hramurile „Schimbarea la Faţă“ şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“. Pe o scenă special amenajată a fost săvârşită Sfânta Liturghie. După slujbă, oamenii au poposit pentru câteva ceasuri pe platoul din jurul mănăstirii, admirând frumuseţea peisajului, după care şi-au continuat pelerinajul către Mănăstirea Sihăstria, pentru a putea fi prezenţi astăzi la hramul noii biserici a aşezământului monahal, închinată Sfintei Teodora de la Sihla. Sărbătoare este astăzi şi la Schitul Sihla al Mănăstirii Sihăstria, în apropierea căruia se află peştera Sfintei Cuvioase Teodora. (Gh. C. P.)