Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Şcoală de vară la parohia craioveană Harşu
Parohia „Sfinţii Ioachim şi Ana“ - Harşu, din Craiova, găzduieşte în această perioadă cursurile Şcolii de vară „Edu life“, dedicate în special copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani. Activitatea, programată pentru următoarele două săptămâni, întregeşte preocupările Bisericii Harşu pentru susţinerea şi promovarea tinerilor talentaţi şi totodată educarea lor în spiritul credinţei ortodoxe.
Încadrându-se deja într-un specific educativ bine conturat, parohia craioveană Harşu vine în sprijinul copiilor şi tinerilor din Cetatea Băniei, asigurând cadrul adecvat pentru petrecerea cu folos a timpului liber. Astfel, în cadrul unui centru parohial multifuncţional, închinat Sfântului Irodion de la Lainici, preotul paroh Viorel Dică reuşeşte în fiecare an să adune zeci de copii şi tineri, oferindu-le oportunităţi plăcute şi de folos pentru petrecerea timpului liber. Iniţiativa organizării unei şcoli de vară reprezintă în acest sens doar una din activităţile desfăşurate aici, menite să susţină tinerele talente prin aşezarea lor în acord cu învăţătura şi viaţa Bisericii. „Demersul nostru, de a veni în întâmpinarea tinerilor din parohia pe care o avem în grijă, şi nu numai, se justifică în primul rând ca o datorie. Prezenţa lor în viaţa Bisericii este indispensabilă, ţinând cont de faptul că într-înşii se întrevede viitorul vieţii de parohie. Mai mult, de fiecare dată, Dumnezeu a rânduit să descoperim în rândurile tinerilor pe care i-am cunoscut şi pe care i-am adus aici, la Sfânta Biserică, persoane deosebite, suflete mari şi binecuvântate de Dumnezeu cu multe daruri. Pentru aceasta, ne simţim îndreptăţiţi să organizăm astfel de activităţi care să-i apropie de adevăratele valori morale, să le cultive dragostea de cele sfinte, iubirea de aproapele, filantropia, dragostea faţă de cei care sunt în nevoie. De aceea, încredinţaţi fiind de ajutorul Sfinţilor Ioachim şi Ana şi al Sfântului Haralambie, ocrotitorii bisericii noastre, suntem siguri că aceste două săptămâni vor fi de mare folos pentru cei care s-au înscris la cursurile şcolii noastre de vară“, a spus pretul paroh Viorel Dică.
„Cultivarea abilităţilor de comunicare şi adaptare la viaţa socială“
În activităţile cu tinerii, Parohia Harşu este susţinută de Asociaţia „Schimbăm împreună“ din Craiova, coordonată de doamna preoteasă Alina Dică, profesor la Liceul „Petrache Trişcu“ din municipiu. Alături de familia preotului au fost numeroşi voluntari, profesori, medici, psihologi etc., dornici să participe la formarea tinerilor parohieni. „Şcoala de vară «Edu-life» este un proiect care se desfăşoară în parteneriat cu Edu-life, Parohia Harşu şi Asociaţia «Schimbăm împreună» din Craiova. Pentru anul acesta ne-am propus un grup-ţintă de 40 de copii, pe care îi vom repartiza în funcţie de vârstă, astfel încât activităţile să fie mulate pe profilul lor. Încercăm să dezvoltăm prin acest proiect în rândul participanţilor abilităţi de comunicare, de adaptare la viaţa socială. Încercăm să oferim alternative la petrecerea timpului liber în vacanţă. Întâlnirea de anul acesta este în fapt a doua ediţie a şcolii de vară, prima a avut loc anul trecut. Pentru că semnalele primite din partea copiilor şi a părinţilor au fost foarte bune, am hotărât să continuăm demersul început acum un an şi să mărim grupul-ţintă, adăugând totodată noi activităţi. La finalul celor două săptămâni de lucru vom merge într-o excursie pentru a vedea cele mai frumoase locuri din Oltenia“, a spus prof. Alina Dică.
În cadrul şcolii de vară, tinerii de la Parohia Harşu vor participa la activităţi interactive, vor merge în vizită la muzeele din oraş şi, nu în ultimul rând, vor lua parte la sfintele slujbe săvârşite la Altarul Bisericii „Sfinţii Ioachim şi Ana“.