La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Şcoala din Leşile a fost sfinţită
Săptămâna trecută, Şcoala Generală din localitatea doljeană Leşile, comuna Şimnicul de Sus, a fost sfinţită. Slujba a fost săvârşită de părintele Marius Lunganu, preot paroh al Parohiei Izvor, şi de părintele Marinel Preda de la Parohia Mileşti. La eveniment au participat cadrele didactice şi elevii şcolii. La iniţiativa comitetului director în cel mai scurt timp vor fi sfinţite şi cele douăsprezece structuri aferente Şcolii Generale din Leşile. (diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
