Scurtă evaluare liturgică în context muzical

Săptămâna ce precedă începutul Postului Sfintelor Paşti este numită de Sfânta noastră Biserică Săptămâna Brânzei sau Săptămâna Albă. Pe parcursul ei nu se mai consumă carne, iar în zilele de miercuri şi vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte.

Universul şi plenitudinea transformărilor sufleteşti ale creştinului practicant ne sunt revelate în această perioadă, premergătoare Sfintelor Sărbători Pascale, de o carte de slujbă cu totul aparte, şi anume Triodul. Imnografii, aflaţi sub inspiraţie divină, au alcătuit pentru acest interval liturgic cântări sfinte cu ajutorul cărora credincioşii să poată dezvolta stări intrinseci potrivite manifestărilor exterioare rânduite de Biserică. Astfel, sentimentul de culpă şi păcătoşenie este un motiv recurent al cântărilor celor şapte zile, contrabalansat însă de starea de căinţă adevărată, experiată de duhul umilit.

„Primăvara sufletelor şi trupurilor“

Canoanele Utreniei fac trimiteri la originea adamică a păcatului, invocând în cel mai personal stil posibil penitenţa pentru neascultare: „Lui Adam strămoşul urmând cu călcarea de poruncă, am fost scos din desfătare eu, ticălosul. Drept aceasta, cad înaintea Ta cu pocăinţă şi cu plângere: Doamne, mântuieşte-mă.“

Postul ce se apropie este perceput de iubitorii de Dumnezeu şi de asceţi ca „primăvară care luminează trupurile şi sufletele tuturor“. Tocmai de aceasta primele cântări din Triod, ale acestei săptămâni, aparţinând stihoavnei de la Vecernia de duminică seara, sunt alcătuite pe glasul al VIII-lea bisericesc, asemănător majorului din muzica occidentală, glas sau eh care dă un tonus deosebit începutului luptelor duhovniceşti, inserând o notă optimistă în ariditatea duhovnicească înţesată de ispitirile diavoleşti. La fel, samoglasnica stihoavnei Utreniei de luni arată aceeaşi preţuire pentru post, exprimată în glasul al III-lea enarmonic: „În toată vremea, postul este de folos celor ce-l iubesc şi-l fac. Că nici vătămările diavoleşti nu îndrăznesc asupra celui ce posteşte, ci încă şi păzitorii vieţii noastre, îngerii, mai cu deadinsul stau pe lângă noi, cei care ne curăţim cu postul“.

Ritmicitatea liturgică în rânduiala Săptămânii Albe

În această săptămână, apar la Utrenie canoane alcătuite de Andrei Criteanul Ierusalimiteanul (miercuri) şi de Iosif, în ziua de vineri. Ele sunt mai extinse decât de obicei, având în componenţă aşa-numitele „tricântări“, care au ca idei centrale postul şi proximitatea acestuia. O particularitate a canoanelor Utreniei este apariţia diferenţiată a cântărilor, în funcţie de ziua săptămânii. Astfel, pentru ziua de luni, Triodul cuprinde numai cântările: I, a VIII-a şi a IX-a. Cântările canonului zilei de marţi încep cu cântarea a II-a, specifică Triodului, cu tropare reduse ca întindere şi un singur fir ideatic, celelalte cântări, până la a VII-a inclusiv, fiind puse din Octoih şi Minei. Miercuri şi vineri, canonul este aproape întreg, fără cântarea a II-a, care apare de-abia în ziua de sâmbătă, completând şirul odelor în ordine numerică, de la 1 la 9, sub denumirea de „Canonul Părinţilor“.  În joia „Săptămânii Brânzei“, doar cântările a IV-a, a VIII-a şi a IX-a sunt consemnate în Triod, restul găsindu-se tot în Minei şi Octoih. Această ordine aleasă, generată de parcurgerea ciclului săptămânal, sugerează o progresie duhovnicească, cu puncte de climax în zile-cheie (miercuri, vineri, sâmbătă), atunci când încercările sunt mai dese şi mai puternice.

Totodată, la Vecernia de marţi seara se rosteşte pentru prima oară în perioada Triodului rugăciunea „Doamne şi Stăpânul vieţii mele“, prin care Sfântul Efrem Sirul zugrăveşte o stare deziderativă de curăţenie sufletească, prielnică postirii.  

În zilele de miercuri şi vineri din „Săptămâna Albă“ nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, fiind aliturgice.  Specifică celor două zile este şi cântarea „Aliluia“, pe glas VIII trifonic, precedată de 4 stihuri, care înlocuieşte obişnuitul „Dumnezeu este Domnul“.

În Sâmbăta lăsatului sec de brânză sunt pomeniţi prin alese cântări toţi bărbaţii şi femeile care au fost „luminaţi prin postire“. Biserica îi rânduieşte în acest chip ca modele, călăuzitori pentru parcurgerea postului şi a pocăinţei.

Plângerea paradisului pierdut pe melosul ehului al VI-lea

În această săptămână, timpul liturgic este unul special, slujbele deosebite care se săvârşesc acţionând cu vădită tensiune asupra lui, dilatându-l sau dinamizându-l, pentru a-l odihni pentru o clipă în înţelesurile contextuale ale Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, ziua lăsatului sec de brânză.

Durerea şi pocăinţa adamică după pierderea Edenului sunt ilustrate cu măiestrie în facerile melodice ale Triodului, în ţesături cromatice care evidenţiază dramatismul stării de cădere în care s-au afundat protopărinţii. Edificator în acest sens este însuşi conţinutul Vecerniei de sâmbătă seara din Triod, unde toate cântările au indicaţia glasului al VI-lea ecleziastic, un glas de tânguire care sugerează instabilitatea şi golul lăuntric prin prezenţa secundei mărite, mersurile melodice făcând aluzie la stricarea ordinii fireşti şi aflarea unei realităţi dure, cu puncte de sprijin în plan teluric.