După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Se aud colindătorii
Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, în colaborare cu parohia "Naşterea Maicii Domnului" - Talpalari, organizează astăzi, de la ora 15:00, "Seară de colinde şi cântări religioase". Vor concerta Corul psaltic "Floralia" al Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi şi Corul "Adoramus" al studenţilor teologi din Eparhia Romanului şi Bacăului. Concertul va fi găzduit de Biserica Talpalari (situată în vecinătatea Cinematografului Victoria din Iaşi).
La Biserica "Buna Vestire" din Iaşi va avea loc mâine, de la ora 18:00, concertul de colinde "Pregătire pentru Crăciun, preserbare pentru Naşterea Domnului". Vor concerta corul Bisericii "Buna Vestire" din Iaşi, format din studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi şi de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, şi Corul "Byzantion" din Iaşi. "Începând cu anul 2004, la biserica noastră este organizat, cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, un concert de colinde. În decursul timpului au participat mai multe formaţii corale importante din Iaşi. Am constatat că acest concert este foarte mult dorit de credincioşii parohiei şi de cei care vin la biserică. Concertul este o invitaţie pentru apropiaţii bisericii noastre de a se pregăti pentru Naşterea Domnului", a spus paroh pr. Iulian Necula, consilier al Sectorului economic-financiar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Duminică, 19 decembrie, ora 17:00, la Catedrala arhiepiscopală din Roman, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va avea loc un concert extraordinar de colinde. Sub genericul "După datini colindăm", vor interpreta cântări specifice tradiţiei noastre ortodoxe Corul "Filomelos" din Oneşti, "Cuviosul Iosif" de la Mănăstirea Văratec şi Ansamblul folcloric "Florile din Cucuieţi". (C. C.)



.jpg)
