În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Seară culturală la Mediaş
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Laurenţiu al Ardealului, la sediul Asociaţiilor "Filantropia Buna Vestire" şi "Muntele Athos - Schitul Prodromu", Mediaş, la iniţiativa părintelui Gâdea Gr. Doru şi a membrilor celor două asociaţii, a avut loc sâmbătă, 15 ianuarie, o manifestare culturală care a reunit lucrările expuse de artistul plastic Ioan Şarlea cu versurile poetului George L. Nimigeanu şi credincioşi ai Parohiei Ortodoxe Române "Buna Vestire" din municipiul de pe Târnava Mare.
Lucrările expuse au reprezentat două tehnici diferite, pastel şi grafică, având ca teme peisaje şi natură moartă, precum şi cetăţi medievale transilvane, cele din urmă în mare parte regăsindu-se în ultimul volum de poezie, "Treptele Mărturisirii", al 21-lea al poetului amintit. În mijlocul exponatelor s-a aflat şi o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos, Ecce Homo, în care a predominat atmosfera de culoare şi simţire a întregii expoziţii, care va fi deschisă publicului până în 10 februarie. Prezentarea a fost făcută de părintele Doru Gr. Gâdea, care a subliniat îngemănarea fericită a picturii şi poeziei în locaţia propusă, ca act de cultură binecuvântat de Bunul Dumnezeu Cel ce a dăruit darurile Sale spre înmulţire şi dăruire cu bucurie, asemenea Talanţilor din Sfânta Evanghelie şi a luminii ce nu trebuie pusă sub obroc, ci înălţată spre luminarea tuturor. "Cu acest prilej s-a avansat ideea de a se organiza asemenea manifestări lunar, ca o prelungire a Serilor duhovniceşti, în care să fie promovate personalităţi ale locului, şi nu numai, oameni dăruiţi frumosului, artei, culturii şi tainelor Lui Dumnezeu de unde-şi trag seva creatoare fiecare dintre ei. Ne-am bucurat de prezenţa în număr apreciabil a doritorilor de frumos, care, la rândul lor, au descoperit poezia şi vizualizarea ei în grafica expusă, printre cei prezenţi fiind şi pr. Nicolae Rusu, consilier social al Arhiepiscopiei Sibiului şi fiu al Mediaşului", a spus pr. Doru Gr. Gâdea. (O.R.)