În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Ședință administrativă și conferință la Cahul
Clericii din Protopopiatul Cahul au participat miercuri, 5 iunie, la o ședință administrativă lunară, iar în continuare, la o întâlnire cu părintele prof. dr. Constantin Necula la Centrul de creație „Mihai Eminescu” din cadrul Palatului de Cultură al orașului. La întâlnire au participat inspector general Valeriu Baban, mai mulți profesori și tineri din Cahul, Republica Moldova.
Cu această ocazie, părintele Constantin Necula a vorbit despre păstrarea credinței ortodoxe în lumea în care trăim și a exprimat dorința trăirii Evangheliei și a înțelegerii chemării lui Hristos. El i-a îndrumat pe preoții prezenți să fie model pentru cei din familie și din comunitate, subliniind importanța smereniei și a demnității pe care trebuie să le avem. Să lăsăm ideologiile trecutului și să urmăm lui Hristos, i-a îndemnat părintele.
La final, cei prezenți au purtat un dialog, invitându-l pe oaspetele drag să revină la Cahul ori de câte ori ajunge în Basarabia și programul îi permite, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.