Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Şedinţă de constituire a Consiliului eparhial în Caransebeş
Joi, 3 iunie, a avut loc în Salonul Episcopilor al Reşedinţei episcopale din Caransebeş şedinţa de constituire a Consiliului eparhial, ales în unanimitate de voturi în şedinţa Adunării eparhiale din 15 mai 2010. Şedinţa a fost prezidată de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi au fost abordate mai multe teme. Pe plan administrativ-bisericesc sau luat măsuri privind înfiinţări, desfiinţări şi modificări în structura şematismului, în ceea ce priveşte unităţile bisericeşti din eparhie. De asemenea, sau discutat aspecte privitoare la selecţia candidaţilor la parohie, şcolile teologice şi învăţământul religios din Eparhie. Pe plan cultural s-a luat decizia privind ridicarea unei statui a patriarhului Miron Cristea în faţa Catedralei episcopale "Învierea Domnului" din Caransebeş şi s-a aprobat planuleditorial al Episcopiei Caransebeşului în perioada iunie - septembrie 2010. În plan social, s-a hotărât înfiinţarea Centrului de zi "Sf. Ierarh Nicolae" pe lângă Parohia "Schimbarea la Faţă" Govândari din Reşiţa, fără personalitate juridică. În încheiere au fost discutate şi alte aspecte ale vieţii bisericeşti din Episcopia Caransebeşului, luându-se hotărâri pentru bunul mers al Bisericii din această eparhie, conform Biroului de presă al Episcopiei Caransebeşului.



.jpg)
