În ajunul sărbătorii Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, astăzi, 11 aprilie 2026, la Catedrala Patriarhală istorică a avut loc ceremonia solemnă în cadrul căreia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. Candela purtătoare a acestui dar sfânt a fost adusă de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni de o delegație condusă de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal. La miezul nopții, Preafericirea Sa va dărui Sfânta Lumină credincioșilor prezenți la slujba Învierii, săvârșită pe Colina Bucuriei.
Ședință de cooperare pentru pregătirea hramului Catedralei Patriarhale
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București s-a desfășurat luni, 18 octombrie 2021, o ședință de organizare pregătitoare pentru evenimentele dedicate hramului Catedralei Patriarhale, închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. La întâlnire au participat reprezentanți ai Patriarhiei Române, Arhiepiscopiei Bucureștilor și ai principalelor instituții de ordine publică ale statului român, responsabile de siguranța și protecția pelerinilor prezenți în această perioadă pe Dealul Patriarhiei.
Anul acesta, alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Nectarie, va fi adusă spre închinare de la paraclisul Reședinței Patriarhale și racla ce adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț.
„Astăzi a avut loc ședința de cooperare cu autoritățile pentru buna desfășurare a evenimentului prilejuit de serbarea hramului Catedralei Patriarhale. (…) La această ședință au participat din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor cei care au anumite responsabilități organizatorice și reprezentanți ai autorităților locale: Poliția Capitalei, Poliția Rutieră, reprezentanții Jandarmeriei Române, ai Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În cadrul acestor discuții au fost stabilite în mod concret care va fi traseul pe care vor aștepta pelerinii să se închine, cum se vor desfășura slujbele, cum se va face această participare a pelerinilor și cum va contribui Arhiepiscopia Bucureștilor prin voluntarii clerici, studenți și toți cei care vor putea acorda o mână de ajutor la buna desfășurare a acestor evenimente”, ne-a spus părintele Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor.



.jpg)
