Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Şedinţă în Protopopiatul Piatra Neamţ
Preoţii din Protopopiatul Piatra Neamţ s-au întrunit joi, 25 iunie 2009, în şedinţă lunară. A fost prezentată tema „Aportul Sfinţilor Capadocieni la fixarea învăţăturilor de credinţă despre Sfânta Treime“, de către pr. Lucian Marius Ciubotaru de la parohia Dumbrava-Deal. De asemenea, pr. Lucian Ciubotaru a adus la cunoştinţa preoţilor elemente privind Programul „Hristos împărtăşit copiilor“. Pr. Dan Ovidiu Cojan, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ, a vorbit preoţilor despre examenul de admitere la Seminarul din Piatra Neamţ şi despre posibilitatea organizării unui pelerinaj în Capadocia, cu sprijinul Centrului de Pelerinaj al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. (C.C.)



.jpg)
