Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Seminar de formare pentru 20 de preoţi din Protopopiatul Călăraşi
Sectorul social-misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor a organizat luni, 20 octombrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, un seminar de formare, cu tema: „Metode, tehnici şi instrumente folosite în asistenţa socială“, pentru 20 de preoţi din Protopopiatul Călăraşi, informează sf-esc.ro. Întâlnirea s-a desfăşurat în Sala multifuncţională nr. 15 a Centrului socio-cultural „Episcopul Damaschin“ al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Prin intermediul exerciţiilor pe grupe de lucru, preoţii participanţi au realizat schimburi de experienţă, fiind prezentate modele de bună practică din asistenţa socială, desfăşurată în cadrul parohiilor. În cadrul seminarului au fost prezentate şi discutate metodele şi tehnicile folosite în intervenţia socială realizată la nivelul parohiei, precum şi necesitatea acreditării parohiilor ca furnizor de servicii sociale, conform normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012. (Diac. Şt. Sfarghie)



.jpg)
