După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Seminar de formare pentru coordonatorii sociali din parohii
Sectorul social-misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor a organizat marţi, 7 octombrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, seminarul de formare cu tema: „Rolul coordonatorului social în implementarea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor folosite în asistenţa socială“, informează sf-esc.ro. Locul desfăşurării acestuia a fost Centrul socio-cultural „Episcopul Damaschin“ al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Exerciţiile pe grupuri de lucru au evidenţiat metodele şi tehnicile folosite în intervenţia socială realizată la nivelul parohiei. Cei prezenţi au completat modelul cererii de acreditare care se depune în vederea acreditării parohiilor ca furnizor de servicii sociale, conform normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012. Coordonatorii sociali au reprezentat următoarele parohii din cuprinsul Protopopiatului Feteşti: Feteşti Gară; „Sfânta Treime“ - Feteşti; „Sfântul Ilie“ Feteşti; Feteşti Gară II; Feteşti Dudeşti; Borcea I; Borduşani; Făcăieni; Găiţa; Giurgeni; Gura Ialomiţei; Jegălia; Luciu; Mihail Kogălniceanu; Movila; Perişoru; Pietroiu; Săveni; Ştefan cel Mare şi Ţăndărei Gară II. Seminarul a avut ca scop îmbunătăţirea activităţii social-filantropice dezvoltate la nivelul parohiilor. (Diac. Şt. Sfarghie)



.jpg)
