Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Semnal editorial: Liturghier pentru slujitorii sfintelor altare, în format „livre de poche“
A apărut la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, anul acesta, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cartea „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pentru preoţi“. Această carte este absolut necesară preoţilor slujitori ai Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, prin faptul că însumează toate rugăciunile sau ecfonisele trebuitoare preotului slujitor.
Cartea, în format „livre de poche“, având copertă din piele ecologică, este uşor de manevrat, iar prin succesiunea culorilor tipăriturii uşurează considerabil accesul la rugăciunile şi formulele liturgice. Astfel, ecteniile, formulele liturgice şi rugăciunile preotului sunt tipărite cu negru, iar indicaţiile liturgice cu roşu. Liturghierul a apărut cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitul Mitropolit Teofan, care evidenţiază în prefaţă necesitatea unui astfel de Liturghier pentru toţi preoţii slujitori. Urmează „Dumnezeiasca Liturghie a celui întru Sfinţi Părintele nostru Ioan Gură de Aur“, cu toate explicaţiile liturgice necesare. Apoi, ca o componentă necesară şi importantă a slujirii, „Rânduiala Sfintei Împărtăşiri“, un canon de tropare, stihiri şi rugăciuni ale Sfinţilor Părinţi, obligatorii de citit de orice preot care slujeşte Sfânta Liturghie. Urmează „Isodicoanele“, adică stihurile care se cântă la Sfânta Liturghie a praznicelor împărăteşti la „Veniţi să ne închinăm“, la Otpustul praznicelor împărăteşti şi ale Maicii Domnului şi la Apolisele zilelor săptămânii. Cartea este o necesitate în Biserica noastră, care vine în ajutorul preoţilor slujitori, fiind complementară unei alte cărţi - „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pentru credincioşi“, în curs de apariţie, în care sunt menţionate toate momentele Liturghiei. Întrucât „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pentru preoţi“ facilitează cunoaşterea rânduielii liturgice şi pătrunderea sensului dumnezeiesc şi înnoitor al Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, recomandăm această apariţie tuturor slujitorilor sfintelor altare, precum şi creştinilor care doresc să înţeleagă ceea ce se petrece în timpul Sfintei Liturghii, dincolo de catapeteasmă.