Semnal editorial: Putna - spaţiu de cultură şi spiritualitate

În vremea pe care o traversăm, când televizorul, calculatorul şi telefonul ocupă o mare parte din timpul pe care copiii şi tinerii ar trebui să-l afecteze unor activităţi stringent formative, nevoia de modele a devenit acută.

De aceea, poate, un eveniment cultural precum acela al apariţiei celor două volume intitulate Caietele de la Putna, care propun tinerilor noştri, am putea spune, un adevărat model între modele, este atât de bine-venit. Este vorba de primele două numere ale revistei care poartă un asemenea titlu şi care cuprind contribuţii de mare valoare ale celor care, în zilele lui august 2007 şi 2008, s-au reunit la Putna tocmai pentru a readuce în actualitatea conştiinţei noastre personalitatea atât de luminoasă a celei care a fost profesoara Zoe Dumitrescu-Buşulenga, devenită, în ultima parte a vieţii sale, monahia Benedicta.

Din iniţiativa unor oameni de seamă, în primul rând a criticului de artă Dan Hăulică, a IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi a arhimandritului Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, după trecerea la cele veşnice a maicii Benedicta s-au pus bazele unei fundaţii intitulate Credinţă şi Creaţie - Academician Zoe Dumitrescu-Buşulenga - Maica Benedicta, al cărei sediu este chiar aici, la această mănăstire, şi care şi-a propus organizarea în fiecare an, în jurul zilei de 20 august, a unui colocviu care să reunească contribuţii ale celor care, într-un fel sau altul, au cunoscut-o pe marea profesoară şi au înţeles cum, prin însăşi viaţa ei, a demonstrat că cele două sfere de mare interes ale activităţii domniei sale nu s-au anulat reciproc, ci, dimpotrivă, s-au completat una pe alta, cea de a doua venind să aducă, în ultima parte a vieţii distinsei profesoare, şi, avem credinţa că mai departe, în eternitate, o împlinire a înţelesurilor majore ale celei dintâi.

Comunicările, evocările şi intervenţiile cuprinse în cele două numere ale Caietelor de la Putna sunt axate în jurul celor două teme ale colocviilor: Tradiţie spirituală românească şi deschidere spre universal (la primul colocviu) şi Epoca noastră - tensiunea etic-estetic (la cel de al doilea). Personalităţi de primă mărime ale culturii noastre, reprezentanţi de seamă ai clerului şi oameni care vreme îndelungată au stat în preajma doamnei profesoare/maicii Benedicta şi-au adus contribuţia la aceste două colocvii prin comunicări de un interes major pentru societatea noastră şi pentru timpul în care ne este dat să trăim. Iată titlurile câtorva dintre comunicările şi evocările cuprinse în cele două volume pe care le prezentăm: IPS Pimen: De la academician Zoe Dumitrescu-Buşulenga la maica Benedicta; Dan Hăulică: Inteligenţa - har şi îndatorire; Eugen Simion: Să fim naţionali cu faţa spre universal; Dumitru Irimia: Etic-estetic în limbă şi în artă; Alexandru Zub: Despre alteritatea benefică; Constantin Ciopraga: Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi literatura română; maica Eufrosina Jescu: Cu sfială şi afecţiune; pr. dr. Gheorghe Popa: „Binele“ şi „frumosul“ revelate: criterii axiologice în existenţa umană; Bruno Mazzoni: Poezia psalmică.

Dar, ceea ce este poate lucrul cel mai important, fiecare dintre cei care au avut intervenţii, prezentându-şi tema ce şi-a ales-o şi actualizând o faţetă din personalitatea atât de complexă şi luminoasă a celei care, de fapt, postum, i-a adunat pe toţi în acest spaţiu de cultură şi spiritualitate, în mod implicit a imprimat intervenţiei sale un puternic caracter educativ. Regăsim în textele celor două volume gânduri frumoase, având de fiecare dată o încărcătură afectivă pe măsură. Cu regretul de a nu putea consemna, din lipsă de spaţiu, mai multe din aceste gânduri alese, comunicate în formulări din care răzbate o nobilă simţire, mă voi referi la doar trei dintre ele:

Vorbind în una dintre intervenţiile sale despre inteligenţă ca har şi îndatorire, criticul de arată Dan Hăulică arată cum, prin felul în care a ştiut să răspundă imperativelor misiunii pe care şi-a asumat-o, doamna Zoe Dumitrescu-Buşulenga a demonstrat capacitatea inteligenţei de a intra într-o cuprindere a lumii de o supremă umilitate. În funcţionarea acestui tip de inteligenţă, esenţial i se pare lui Dan Hăulică acel sentiment al vieţuirii în vecinătatea lui Dumnezeu, acea vecinătate care menţine omul în cuvenita, respectuoasa aplecare faţă de adevărurile supreme, dar, în acelaşi timp, îl aruncă irepresibil să îmbrăţişeze aceste supreme înţelesuri.

Evocând personalitatea harismatică a doamnei profesoare, Andrei Dârlău spune, la un moment dat: Aşa cum a fost un privilegiu să o cunosc personal şi să-i ascult prelegerile, consider că şi acum e un privilegiu să fiu aici şi să dau mărturie pentru excepţionalul rol formativ, influenţa profund benefică pe care a avut-o asupra mea şi, desigur, asupra multor altora. Din păcate, cuvintele mele sunt departe de a putea măcar sugera extraordinara strălucire şi frumuseţe a stilului său, farmecul, bucuria şi lumina pe care discursul, timbrul şi prezenţa sa le răspândeau în jur.

În expunerea sa, intitulată Etic-estetic în limbă şi în artă, profesorul Dumitru Irimia porneşte de la un anumit moment din viaţa profesoarei Zoe Dumitrescu-Buşulenga, semnificativ pentru atitudinile sale exemplare în vremi în multe privinţe contrare dezvoltării normale a omului şi pentru că ele se integrează în perspectiva deschisă de mari creatori, din cultura română şi din cultura universală, în sensul cunoaşterii profunde a raportului dintre fiinţa umană şi limbă, dintre fiinţa umană şi artă, două raporturi esenţiale pe care se întemeiază devenirea etică a omului. Este vorba de momentul când, împreună cu Ioan Alexandru, asistentul său, la un curs Eminescu, pentru a introduce elemente de educaţie religioasă şi spirituală, recurgea la strategii speciale: Începeam literatura de la Antichitate. Cosmogonia la indieni, egipteni, asiro-caldeeni, la evrei şi dintr-odată îi aduceam la Geneză. Nu putea să spună nimeni nimic.

Pentru cel care parcurge, cu deschiderea sufletească cuvenită paginile celor două Caiete de la Putna, este clar adevărul de netăgăduit al cuvintelor IPS Pimen, din evocarea pe care o face doamnei profesoare: Putna este locul în care valorile culturii se împletesc în cel mai fericit mod cu cele ale credinţei creştine şi trăirii monastice. Putna este, deci, un spaţiu geografic şi, mai ales, un spaţiu de spiritualitate către care cât mai mulţi din cei tineri şi, desigur, nu numai tineri, ar trebui să se orienteze în căutarea lor de modele pentru viaţă.