După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sf. Iosif cel Nou de la Partoş, cinstit la Timişoara
Pe 15 septembrie, Catedrala mitropolitană din Timişoara şi-a serbat al doilea hram, „Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş“, ocrotitorul Banatului. Astfel, duminică, în ajunul sărbătorii, după slujba Vecerniei, racla cu moaştele sfântului a fost purtată în procesiune în jurul catedralei, după care a fost depusă pe solee în faţa uşilor împărăteşti, unde a rămas deschisă până ieri dimineaţă. În această perioadă s-au făcut slujbe zi şi noapte, iar credincioşii s-au închinat la „sfântul bănăţenilor“. Luni, 15 septembrie, şi ieri, Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Mitropolit Nicolae al Banatului, alături de PS Episcop-Vicar Paisie Lugojanul, împreună cu mai mulţi preoţi şi diaconi.



.jpg)
