Sfânta Cruce, sprijin în urcuşul duhovnicesc spre Înviere

În Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti (a Sfintei Cruci), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi cu Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. În predica rostită după citirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul României a evidenţiat faptul că în Duminica a 3-a din Postul Mare se pune accentul nu pe lemnul Crucii şi pe jertfa sângeroasă a Mântuitorului Hristos, ci pe „modul în care noi interiorizăm lumina şi lucrarea Sfintei Cruci în viaţa noastră duhovnicească”.

A patra săptămână din Postul Mare se deschide, ca şi celelalte, cu un îndemn la statornicie în cultivarea virtuţilor, pentru a trăi bucuria oferită de lumina spirituală a Învierii Mântuitorului Hristos. La Catedrala Patriarhală, precum şi în toate bisericile ortodoxe, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare din Duminica Sfintei Cruci a fost precedată, conform tradiţiei, de slujba Utreniei, în cadrul căreia, la sfârşitul Doxologiei mari, Sfânta Cruce, frumos împodobită cu flori, a fost scoasă din Sfântul Altar şi aşezată spre închinare credincioşilor. Rânduiala scoaterii Sfintei Cruci reprezintă un moment solemn, dătător de sfinţenie, prin care Sfânta Cruce este cinstită, ea apărând ca o adevărată teofanie.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a făcut referire în predica sa la motivele pentru care Părinţii Bisericii au rânduit ca Duminica a 3-a din Postul Mare să fie închinată Sfintei Cruci. „În primul rând, Sinaxarul acestei duminici, din Triod, ne spune că în timpul postului de 40 de zile ne răstignim şi noi, oarecum, morţi fiind faţă de patimi, având simţurile adormite şi potolite din pricina amărăciunii postului. De aceea, ni se pune înainte cinstita şi de viaţă făcătoare Cruce, ca să ne îmbărbăteze, să ne sprijine, să ne aducă aminte de Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos şi să ne mângâie cu nădejdea Învierii.

În al doilea rând, se spune că prăznuirea de astăzi are şi un alt înţeles. După cum cei care călătoresc pe un drum anevoios simt nevoia unui popas, şi dacă întâlnesc în cale un copac umbros se odihnesc, apoi continuă drumul, tot aşa, în mijlocul postului, Sfinţii Părinţi au rânduit ca un popas duhovnicesc închinarea la Sfânta Cruce, cea de viaţă aducătoare. Astfel ne întărim duhovniceşte pentru a continua urcuşul nostru duhovnicesc, interior spre Înviere.

În al treilea rând, după cum un împărat biruitor trimite mai întâi într-o cetate steagurile sale, tot aşa semnul biruinţei lui Hristos asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului, adică Sfânta Cruce, a fost rânduit de Sfinţii Părinţi să fie trimisă înaintea celor care postesc, ca să se întărească”, a explicat Preafericirea Sa.

În continuare, Părintele Patriarh Daniel a spus că, în al patrulea rând, Sinaxarul ne spune că această sărbătoare a fost aşezată în mijlocul Postului Sfintelor Paşti „pentru a ne aduce o mângâiere, pentru a îndulci nevoinţele noastre. După cum Moise, la izvorul cel din Mera, din care curgea apă amară, a pus un lemn în ea şi aceasta s-a făcut apă dulce, bună de băut, aşa lemnul Crucii în mijlocul postului, în această nevoinţă a noastră, ne aduce o mângâiere. Crucea cea de viaţă făcătoare îndulceşte amărăciunea postului celui de 40 de zile şi ne mângâie pe noi care trăim ca în pustie, până ce ne va duce Hristos, prin Învierea Lui, la Ierusalimul cel de Sus.

În al cincilea rând, Sfinţii Părinţi spun că Sfânta Cruce simbolizează pomul vieţii care era în mijlocul raiului. În mijlocul zilei, prin lăcomie, Adam a mâncat din pomul oprit şi nu a mai ajuns la pomul vieţii, dar Hristos, prin postire, prin înfrânare, prin ascultare smerită până la moarte şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2, 8), ne-a dăruit nouă pomul vieţii”.

„Lepădarea de sine - schimbarea modului egoist într-un mod altruist de a trăi”

Întâistătătorul Bisericii noas­tre a subliniat că în Duminica Sfintei Cruci facem legătura între Cruce şi Înviere. Preafericirea Sa a explicat apoi ce înseamnă cele trei lucrări duhovniceşti: lepădarea de sine, purtarea sau asumarea Crucii şi urmarea lui Hristos. „Lepădarea de sine înseamnă nu distrugerea de sine, ci eliberarea de modul egoist de a trăi. Noi trăim, în general, într-un mod egoist. Tot timpul ne gândim cum să fim mai fericiţi, cum să acumulăm mai multe bogăţii, mai multă slavă, mai multă putere. Mântuitorul ne spune că trebuie să ne lepădăm de noi înşine, în înţelesul de a nu mai fi noi, eul nostru, centrul atenţiei noastre. Să facem din Hristos centrul vieţii noastre. Lepădarea de sine înseamnă renunţarea la modul egoist şi pătimaş de a trăi doar pentru sine, în uitare de Dumnezeu şi de oamenii care au nevoie de ajutorul nostru. În termeni mai laici s-ar putea spune: schimbarea modului egoist în­tr-un mod altruist de a trăi. Lepădarea de sine nu înseamnă o desfiinţare de sine, ci o deschidere a eului pentru comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenii”, a spus Patriarhul României.

Despre luarea crucii, Preafericirea Sa a spus că aceasta înseamnă recunoaşterea neputinţelor proprii. „Luarea crucii înseamnă recunoaşterea limitelor, a neputinţelor, dar şi voinţa şi lupta de a birui păcatul (...). Dacă nu ducem această luptă cu ajutorul lui Dumnezeu, cădem în deznădejde. De aceea, Iisus nu spune doar să se lepede de sine şi să-şi ia crucea sa, ci a spus să-Mi urmeze Mie.

De ce a spus aşa? Ca să ne arate că nici lepădarea de sine, nici purtarea crucii nu se pot realiza fără ajutorul lui Hristos. Când îi urmăm lui Hristos, înseamnă că îi prezentăm Lui patimile noastre egoiste, suferinţele şi încercările noastre”, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La final, Preafericirea Sa a mulţumit membrilor corului Seminarului Teologic „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, care au oferit răspunsurile liturgice.