Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfânta Cuvioasa Parascheva, în inima ardelenilor
Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost cinstită în Transilvania, unde numeroase aşezăminte monahale şi biserici parohiale poartă hramul sfintei, ale cărei moaşte se află la Iaşi. Chiar dacă nu au participat la tradiţionalul pelerinaj de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, mulţime de credincioşi ardeleni au umplut lăcaşurile de cult.
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat lucrările de renovare şi înfrumuseţare efectuate la biserica închinată sfintei ocrotitoare a Moldovei din Parohia Şimon Vechi, Protopopiatul Bran-Zărneşti. Biserica monument istoric "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Şimon a fost zidită la 1793, iar între 1985 şi 1986, lăcaşul de cult a fost consolidat din temelii. Lucrările, alături de pictura realizată de artistul Gheorghe Zaharia între 1988 şi 1989, au fost coordonate de pr. Gheorghe Puchi, iar sfinţirea s-a făcut în 1990, de către IPS Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei şi a Europei Centrale şi de Nord, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În ultimii ani, sub îndrumarea pr. paroh Ştefan Popica, s-a reparat faţada bisericii, s-au pus icoane la exterior, s-a reparat acoperişul, s-au schimbat ferestrele, s-a introdus gazul metan pentru căldură, s-a înfrumuseţat curtea lăcaşului de cult, iar la interior s-a curăţat pictura. Un real sprijin în realizarea acestor lucrări l-au avut prefectul judeţului Braşov, Ion Gonţea, fiu al satului, dar şi Primăria şi Consiliul Local Bran, prin aportul primarului Gheorghe Hermeneanu. Pentru a binecuvânta lucrările şi a oficia Sfânta Liturghie, în prezenţa credincioşilor din Şimon, IPS Mitropolit Laurenţiu a poposit la hramul bisericii ca primul Mitropolit al Ardealului care a liturghisit aici. Din soborul de preoţi au făcut parte protopopul de Bran-Zărneşti, pr. Gheorghe Colţea, slujitori ai sfintelor altare din împrejurimi şi fostul paroh, pr. Gheorghe Puchi. Printre autorităţi s-au aflat viceprimarul Radu Petre Gârbace şi directorul Radu Ispas de la Consiliul Judeţean Braşov. În cadrul Sfântei Liturghii, teologul Nicolae Cosmin Drugan a fost hirotonit diacon. La sfârşitul slujbei, pr. Bogdan Gheorghe Brânzei de la Parohia Spitale-VI din Braşov a fost hirotesit duhovnic, iar pr. paroh Ştefan Popica a primit distincţia de iconom stavrofor. În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a subliniat ajutorul esenţial pe care îl primesc credincioşii de la sfinţii cinstiţi de ei şi a evidenţiat câteva dintre virtuţile sfintei: "Sfânta Parascheva a simţit cu sufletul ei şi cu întreaga sa fiinţă că a urma lui Hristos înseamnă a avea grijă de toţi cei care sunt asemenea ţie împrejur, dar care nu au ceea ce ai tu". Părintele Mitropolit a oferit acte de cinstire parohului, Adunării şi Consiliului Parohial, prefectului Ion Gonţea, primarului Gheorghe Hermeneanu şi lui Radu Hanganu Băncilă. Preotului paroh i-a oferit IPS Laurenţiu o icoană a Sfintei Parascheva, iar pr. protopop Gheorghe Colţea şi invitaţii de seamă au primit la rândul lor câte o icoană a sfintei. Cuvioasa Parascheva, prăznuită în Cetatea Oradiei Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost prăznuită şi de credincioşii din Oradea, alături de mulţime de pelerini din judeţul Bihor care au participat la hramul bisericii închinate sfintei. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie în sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, teologul Bogdan Vasile Briciu a fost hirotonit diacon misionar pe seama Bisericii "Sfântul Vasile cel Mare" din Parohia Tomnatic. În lăcaşul de cult din Oradea se află, din 2007, o raclă cu un veşmânt al Sfintei Parascheva, adus aici cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, pe atunci Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. PS Sofronie a arătat că "ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, sau Sfânta Vineri, aşa cum mai este numită în popor, este o zi de mare bucurie pentru toţi credincioşii dreptmăritori, nu numai din ţara noastră, ci din toată întinderea Bisericii Ortodoxe. Această sfântă este foarte iubită de creştinii ortodocşi, astfel încât, după Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ea se bucură de o mare cinstire în rândul poporului român, de la nordul şi sudul Dunării, precum şi la toate popoarele balcanice, asigurând, la fel ca toţi ceilalţi sfinţi, unitatea Bisericii Ortodoxe". Pr. Dorel Rus, protopopul Oradiei, şi pr. paroh Ştefan Blaga au mulţumit chiriarhului pentru prezenţă, precum şi credincioşilor, donatorilor şi sprijinitorilor sfântului lăcaş. Datorită jertfelniciei acestora, biserica va fi înzestrată cu un iconostas nou şi se vor începe lucrările la pictura interioară. (Pr. Silviu Dobai) PS Petroniu, în mijlocul credincioşilor din Cehu Silvaniei Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat vineri, 14 octombrie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a oficiat Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură, PS Petroniu a arătat importanţa sfinţilor pentru fiecare creştin în parte, dar şi pentru comunităţi, şi a sfătuit pe viitoarele mame să-şi boteze copiii cu nume de sfinţi pentru a-i avea ca ocrotitori. Episcopul Sălajului a prezentat viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva şi importanţa ei deosebită pentru ţara noastră şi şi-a manifestat bucuria de a fi în mijlocul credincioşilor din Cehu Silvaniei. (Pr. Radu-Marius Barbor) IPS Irineu, la hramul Schitului "Subpiatră" În Arhiepiscopia Alba Iuliei, unul dintre lăcaşurile de cult care au îmbrăcat haine de sărbătoare în ziua de pomenire a Cuvioasei Parascheva a fost Schitul "Subpiatră" din judeţul Alba. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. "Sfânta Cuvioasă Maica noastră Parascheva, prin conduita ei impecabilă, ne arată că viaţa aceasta pământească trebuie să fie o pregătire perpetuă pentru întâlnirea cu Mirele Divin", a arătat IPS Irineu. În cadrul Sfintei Liturghii, a fost hirotonit şi un diacon. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic "Lumină lină" din Alba Iulia. Hramuri în Arhiepiscopia Clujului Sfânta Cuvioasă Parascheva este ocrotitoarea Mănăstirii Râşca Transilvană din judeţul Cluj. În ziua pomenirii sfintei, Preasfinţitul Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a slujit aici Sfânta Liturghie. Un alt lăcaş de cult de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului care şi-a sărbătorit hramul este biserica din cartierul Zorilor, Cluj-Napoca. În soborul de preoţi a fost prezent ca invitat şi decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă. Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva" a Mănăstirii Feleac, ctitoria voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei, şi-a sărbătorit, de asemenea, hramul. Parohia nou-înfiinţată în Gherla, închinată Sfintei Parascheva, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, şi-a prăznuit hramul prin slujbe speciale. Printre invitaţi s-au aflat pr. Petru Vanvulescu de la Sibiu şi stareţul Mănăstirii Nicula, pr. arhimandrit Andrei Coroian. Cu acest prilej, s-a demarat şi campania "Ai carte, ai parte!", prin care elevii vor beneficia gratuit de meditaţii. Proiectul este rodul colaborării dintre Biserică şi şcolile din oraş, cu sprijinul Fundaţiei Creştine "Sfântul Nicolae". (Cosmina Nicoară)