Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Dimitrie prăznuit de credincioşii olteni
Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Craiova şi-a serbat la finele săptămânii trecute ocrotitorul. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de şapte arhierei.
Săptămâna trecută, Cetatea Băniei a îmbrăcat haina de sărbătoare cu prilejul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul oraşului şi al Catedralei Mitropolitane. Cu acest prilej, sute de credincioşi din întreaga ţară au poposit la Craiova pentru a lua parte la activităţile liturgice închinate sfântului, în zilele de sâmbătă şi duminică, 25, respectiv 26 octombrie. În prima zi de prăznuire, urmând tradiţiei anilor anteriori, slujitorii catedralei chiriarhale au primit în mijlocul lor pe IPS Părinte Mitropolit Irineu, care a săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia, împreună cu Preasfinţitul Timotei, Episcopul român ortodox al credincioşilor din Spania şi Portugalia, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
65 de ani de la aducerea moaştelor Sfinţilor Serghie, Vah, Tatiana şi Nifon la Craiova
La finalul slujbei de seară, IPS Părinte Irineu a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat vrednicia în care Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a slujit pe Mântuitorul Hristos, săvârşindu-şi viaţa pentru credinţa cea dreaptă. Totodată, Mitropolitul Olteniei a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările revărsate asupra sfintei catedrale şi asupra Cetăţii Craiovei. „Aducem mulţumire astăzi, de praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pentru toate binecuvântările ce s-au revărsat asupra noastră, anul acesta, închinat în Biserica noastră Ortodoxă Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Bucuria noastră este plinită de asemenea de faptul că astăzi se împlinesc 65 de ani de la primirea moaştelor Sfinţilor Serghie, Vah, Tatiana şi Nifon Patriarhul în Catedrala noastră Mitropolitană. De asemenea, mulţumim Bunului Dumnezeu pentru sărbătoarea de astăzi, închinată ocrotitorului nostru. El mijloceşte întotdeauna înaintea lui Dumnezeu pentru a trece mai uşor prin încercările acestei vieţi. Prin viaţa sa minunată, Sfântul Dimitrie a fost ales să fie mărturisitor înaintea împăraţilor şi dregătorilor acestei lumi, arătând totdeauna râvna sa pentru Dumnezeu, dragostea nemărginită pentru Mântuitorul Hristos şi în acelaşi timp dorinţa de a ajunge în Împărăţia cerurilor. Pentru aceasta s-a arătat ostenitor până la moarte, iar noi îl cinstim ca pe cel care ia aminte la râvna noastră, ascultă şi primeşte rugăciunile noastre pe care mai apoi le încredinţează Părintelui ceresc“, a spus IPS Irineu.
După cuvântul de învăţătură, racla cu moaştele sfinţilor aflaţi la închinare în Catedrala Mitropolitană din Craiova a fost purtată în procesiune pe principalele artere ale oraşului. Pe întreg parcursul pelerinajului duhovnicesc au fost înălţate cântări bisericeşti de laudă în cinstea Sfântului Dimitrie, rugăciuni şi ectenii pentru buna sporire şi întărirea sufletească a credincioşilor. La finalul primei zile de praznic, racla cu sfintele moaşte a fost aşezată spre închinare pe o esplanadă, în faţa Catedralei Mitropolitane.
Un întreit prilej de sărbătoare
Cea de-a doua zi de prăznuire, duminică, 26 octombrie, a fost împodobită cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Au liturghisit: IPS Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, IPS Părinte Mitropolit Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Părinte Timotei, Episcopul român-ortodox al credincioşilor din Spania şi Portugalia, şi PS Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Cuvântul IPS Părinte Laurenţiu, rostit la finele slujbei euharistice, a subliniat întreita semnificaţie a zilei de 26 octombrie: Duminica a 23-a după Rusalii, prăznuirea Sfântului Dimitrie şi hramul Catedralei Mitropolitane. „Prin rânduiala lui Dumnezeu avem astăzi o întreită sărbătoare. Întâi de toate, serbăm Duminica a 23-a după Rusalii şi primim mesajul dumnezeiesc al Sfintei Evanghelii prin minunea pe care Mântuitorul a săvârşit-o vindecând demonizatul din Ghergheseni. Al doilea prilej de sărbătoare este cel închinat Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, serbat totdeauna în 26 octombrie. Un sfânt care şi-a dăruit viaţa pentru Hristos şi ale cărui moaşte lucrează şi astăzi în viaţa noastră minuni pe care Dumnezeu le rânduieşte pentru fiecare în parte. În cel de-al treilea rând, pentru această sfântă catedrală, sărbătoarea de astăzi este încununarea hramului, înţelegând prin aceasta că ocrotitorul acestui sfânt locaş este cinstit, iar credincioşii care fac parte din Trupul Tainic al Domnului se bucură în chip minunat astăzi“, a conchis Mitropolitul Ardealului. La rândul său, Mitropolitul Olteniei a mulţumit tuturor ierarhilor prezenţi la sărbătoarea catedralei chiriarhale, oficialităţilor prezente la eveniment şi tuturor celor care au luat parte la bucuria praznicului.
Momente de bucurie duhovnicească a trăit şi tânărul teolog Alexandru Zidaru, psalt al Catedralei Mitropolitane, care a fost hirotonit întru diacon pe seama sfântului locaş.