La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Sfântul Dimitrie, prăznuit la Tulcea
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit luni, 25 octombrie, slujba Vecerniei şi Litiei la Biserica "Sfântul Dumitru" din Tulcea. De asemenea, în ziua cinstirii "Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir", PS Visarion a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Dumitru" din Parohia Luncaviţa, prot. Niculiţel. Preasfinţia Sa a binecuvântat o placă comemorativă cu numele tuturor preoţilor slujitori ai acestei biserici, începând cu anul 1886, iar apoi a primit din partea primarului comunei Luncaviţa o diplomă de onoare. Aceeaşi diplomă a fost înmânată preoţilor care slujesc la altarul acestui sfânt lăcaş. Preasfinţia Sa a binecuvântat şi noua casă parohială construită cu ajutorul primăriei din localitate. (Alexandru Chituţă)



.jpg)
