Catedrala Episcopală din Huși a îmbrăcat astăzi, 29 iunie 2026, haine de sărbătoare, cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sfântului lăcaș ctitorit de Sfântul Voievod
Sfântul Efrem cel Nou, prăznuit cu bucurie la Tulcea
Luni, 5 mai 2025, Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din municipiul Tulcea şi-a cinstit al doilea ocrotitor, pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie de hram alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența enoriașilor parohiei ocrotite de acest sfânt din anul 2014. Ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre viața și martiriul Sfântului Efrem cel Nou, despre evlavia credincioșilor către sfinți, în general, precum și despre modalitățile autentice de cinstire a acestora. La finalul Sfintei Liturghii au fost pomeniți atât ctitorii bisericii adormiți în Domnul, cât și donatorii și binefăcătorii de astăzi ai lăcașului, ne-a transmis părintele Felix Neculai, consilier eparhial.
Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” a fost construită pe locul unui lăcaș mai vechi ridicat la mijlocul secolului al 19-lea, în anul 1888, după un proiect inspirat din arhitectura bisericilor kievene. Mult mai târziu, după Primul Război Mondial, în perimetrul curții bisericii a fost construit Cimitirul Eroilor din Tulcea. În partea de răsărit a bisericii sunt înhumați fostul mitropolit grec din insula Karpathos, Nichifor Elefterachi, care a activat la Tulcea în contextul revenirii Dobrogei la România, precum și primul protopop al Tulcii după anul 1879, părintele Gheorghe Rășcanu.



.jpg)
