Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfântul Ioan Evanghelistul, prăznuit la Mănăstirea Prislop
Biserica Ortodoxă l-a pomenit în data de 8 mai, pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan. Cu această ocazie, mănăstirea hunedoreană Prislop şi-a sărbătorit hramul. Mii de credincioşi, au participat, ca de fiecare dată, la sărbătoarea lăcaşului de cult. În acest an, alături de pelerini s-au aflat Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Daniil, Episcopul Daciei Felix.
Ca în fiecare an, drumurile a numeroşi pelerini din ţară s-au îndreptat spre mănăstirea hunedoreană pentru a participa, la Prislop, la serbarea hramului, în ziua de pomenire a Sfântului Ioan Evanghelistul. Alături de credincioşii veniţi în număr impresionant s-a aflat Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, împreună cu Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Daniil, Episcopul Daciei Felix. La Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară din curtea mănăstirii a participat şi un număr mare de preoţi şi diaconi.
„Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim astăzi, aici, împreună şi să Îl rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze viaţa noastră, să ne dea putere să ne împlinim misiunea, fiecare acolo unde suntem chemaţi să fim“, a spus PS Episcop Gurie. După oficierea Sfintei Liturghii, a avut loc o slujbă de pomenire a părintelui Arsenie Boca în cimitirul mănăstirii.
De aproape şapte secole, Mănăstirea Prislop reprezintă unul din cele mai importante aşezăminte religioase ortodoxe din Transilvania. În decursul existenţei sale de peste şase veacuri, mănăstirea a îndeplinit un rol cultural semnificativ în viaţa românilor transilvăneni. Mănăstirea a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de Sfântul Nicodim, ulterior canonizat, considerat astăzi drept reorganizatorul şi îndrumătorul monahismului românesc la începutul Evului Mediu. În această mănăstire şi-au dus viaţa Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop şi părintele Arsenie Boca (1910-1989), personalitate marcantă a monahismului românesc din secolul XX, numit şi „Sfântul Ardealului“.