Sfântul Nicolae, model al milosteniei smerite

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la spectacolul "Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor" - Palatul Patriarhiei:

Mai întâi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru darurile mari pe care le oferă prin prezenţa copiilor şi tinerilor în viaţa Bisericii. Iniţiativa de a organiza acest moment de bucurie şi, în acelaşi timp, de solemnitate a fost benefică, şi cu adevărat inspirată, pentru că, mai mult în familie decât în public, Sfântul Nicolae a fost preţuit, aşteptat, dorit şi îndrăgit. Însă noi am dorit să avem şi un moment public organizat în cinstea Sfântului Nicolae, aici, la Bucureşti, precum şi în celelalte protoierii sau protopopiate din Arhiepiscopia Bucureştilor.

Moment de pregătire spirituală pentru a înţelege milostivirea lui Dumnezeu

Acest moment deosebit de frumos pe care l-am trăit acum vorbeşte de la sine despre importanţa legăturii care există între copii şi tineri, pe de o parte, şi Sfântul Nicolae, pe de altă parte. În tradiţia noastră creştină, în general, dar mai ales în cea ortodoxă românească, uneori, copiii confundă pe Sfântul Nicolae cu Moş Crăciun. Desigur, există păreri diferite ale unor istorici despre modul cum s-a ajuns la numele de "Moş Crăciun". Unii presupun că Moş Crăciun este o reapariţie a Sfântului Nicolae la Sărbătoarea Naşterii Domnului. Oricum, din punct de vedere liturgic-duhovnicesc, această sărbătoare a Sfântului Nicolae din 6 decembrie cade totdeauna în Postul Naşterii Domnului sau în Postul Crăciunului. Prin urmare, sărbătoarea aceasta de pomenire a Sfântului Ierarh Nicolae este un moment de pregătire spirituală pentru a înţelege mai bine milostivirea, dărnicia şi bunătatea lui Dumnezeu Tatăl Care a trimis pe unicul Său Fiu în lume din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Naşterea Fiului ceresc în lume ca om este celebrată la 25 decembrie în fiecare an.

Însă ceea ce trebuie să reţinem în mod deosebit este faptul că atât Sfântul Nicolae, cât şi Moş Crăciun reflectă iubirea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl către oameni, ea fiind împărtăşită lumii prin Fiul în Duhul Sfânt. Sfântul Nicolae a devenit cel mai popular dintre sfinţi, mai ales pentru că a îmbinat dărnicia cu smerenia. Sunt mulţi oameni darnici, dar nu toţi sunt profund smeriţi. Legătura strânsă între dărnicie şi smerenie, între facerea de bine şi lăsarea unui spaţiu de preţuire din partea celui care e beneficiar, este specifică pedagogiei pastorale a Sfântului Nicolae. El săvârşea binele şi îndată se ascundea. Noi, astăzi, când facem binele, adesea ne lăudăm sau acordăm mai multă importanţă publicităţii decât faptei bune în sine.

"O acţiune bună repetată se transformă într-o calitate sufletească"

Deci, Sfântul Nicolae reprezintă, în modul cel mai autentic pentru înţelegerea omenească, bunătatea şi smerenia lui Dumnezeu, Care, după ce oferă darul Său, lasă omului spaţiul necesar pentru o creştere a unei relaţii duhovniceşti între acesta, care a primit darul, şi El, Care l-a dat, adică între darul oferit şi timpul de răspuns la darul oferit. Acest interval este timpul creşterii recunoştinţei. Nu întotdeauna oamenii care primesc daruri găsesc timp să mulţumească îndeajuns. Dar Sfântul Nicolae face binele nu pentru că aşteaptă un răspuns imediat - de aceea el fuge şi se ascunde. Sfântul Nicolae ştie că binele făcut este memorat sau pomenit în altă parte decât în lumea aceasta, este mai întâi văzut de Dumnezeu, iar cel ce săvârşeşte o faptă bună dobândeşte o inimă bună. Cine se roagă des devine rugător; cine face des milostenie devine milostiv. O acţiune bună repetată se transformă într-o calitate sufletească. Fapta bună săvârşită des devine bunătate a sufletului sau bunătate a inimii. Deci, rostul milosteniei nu este doar să ajutăm social pe cineva care are nevoie, ci şi să ne îmbunătăţim pe noi înşine, să devenim buni în sufletul nostru, după chipul lui Dumnezeu Cel Bun şi Milostiv.

Când omul trece din lumea aceasta, sufletul lui ajunge în faţa lui Dumnezeu, unde se va face evaluarea libertăţii şi activităţii omului din viaţa pământească. Dumnezeu Se uită la lumina din sufletul fiecăruia. Adesea, se spune în popor că ar avea Dumnezeu catastife sau dosare - acum, poate, chiar aparate cu memorie electronică - şi se uită acolo ca să vadă ce a făcut fiecare. Totuşi, Dumnezeu nu are nevoie de cărţi din hârtie pentru a vedea ce a făcut fiecare om, ci El citeşte în sufletul fiecărui om câtă bunătate sau lumină i-a rămas acestuia din mulţimea faptelor bune pe care le-a săvârşit. Însă, numai când fapta bună este săvârşită în smerenie, ea devine bunătate, pentru că este lipsită de orgoliu şi egoism. În starea de smerenie, omul nu se caută pe sine, ci caută slava lui Dumnezeu şi binele aproapelui, pe care mai întâi Dumnezeu îl iubeşte cu smerenie.

Sfântul Nicolae, model al faptelor bune şi al bunătăţii sufleteşti

Deci, Sfântul Nicolae nu doar a săvârşit fapte bune, ci a şi devenit bun. El este simbol sau model, nu doar al faptelor bune, ci şi al bunătăţii sufleteşti. Iar din acest punct de vedere el reflectă cel mai bine milostivirea şi bunătatea lui Dumnezeu Care revarsă ploaia Sa şi trimite soarele Său şi peste cei buni, şi peste cei răi (Cf. Mt. 5, 45). De aceea, Sfântul Nicolae este "chip al blândeţii", cum se spune în troparul său. Mai mult, el este un apărător al dreptei credinţe, precum şi apărător al demnităţii umane. Când a ajutat familia care avea trei fete, ca aceste fete să se mărite, să nu ajungă într-o stare de degradare a vieţii morale, Sfântul Nicolae era, de fapt, şi un mare apărător al demnităţii umane. El ajută pe cei săraci, pentru că vede în fiecare om chipul lui Hristos, Care ne cere să fim milostivi.

Sfântul Nicolae nu este, deci, un simplu activist social. El reprezintă o stare de bunătate a sufletului uman ca lucrare şi lumină a harului divin în sufletul omului. De fapt, prin pilda sa, Sfântul Nicolae a dezvoltat o cultură a bunătăţii şi dărniciei în toate popoarele creştine, dar, mai ales, acolo unde este cinstit cu multă evlavie, preţuit şi iubit. Cultura aceasta a bunătăţii şi dărniciei s-a dezvoltat mai întâi fără programe sociale, şi anume ea s-a dezvoltat liturgic. Pomenind pe Sfântul Nicolae, citind viaţa lui din Sinaxar, cântând troparul lui, Biserica a imprimat duhul Sfântului Nicolae clerului, credincioşilor şi chiar conducătorilor de popoare pe care i-a sfătuit să fie buni şi milostivi cu cei săraci, singuri şi neajutoraţi. Această cultură a bunătăţii sufletului, a dărniciei şi ospitalităţii este cântată atât în colindele de Crăciun, cât şi în câteva colinde pe care le-am auzit acum, dar şi în scenetele care au fost prezentate aici. Într-una dintre scenete s-a arătat că, de fapt, cea mai mare calitate a omului este bunătatea sufletului, dornic să ajute, să facă binele în mod constant. Indiferent de numărul faptelor bune şi de preţul darurilor oferite, ceea ce contează este starea inimii. Cine dăruieşte - spune Scriptura - să dea cu bucurie, să ofere un dar material ca expresie a unei bunătăţi spirituale acumulate în suflet prin rugăciune, prin ascultarea Evangheliei şi prin citirea Vieţilor sfinţilor.

Imitarea modelului Sfântului Nicolae şi al rugăciunilor lui

Sfântul Nicolae depăşeşte orice pedagogie formalistă şi reprezintă pedagogia spirituală a asemănării omului cu Dumnezeu, care nu se învaţă doar din exterior, printr-o imitaţie formală a unor fapte morale, ci se dobândeşte mai ales printr-o întâlnire frecventă a omului cu Dumnezeu în smerită rugăciune. Fiecare rugăciune smerită luminează sufletul, îl sfinţeşte şi îi transmite iubirea smerită a lui Hristos, a Tatălui Ceresc şi a Duhului Sfânt. Deci, Sfântul Nicolae era un om milostiv şi pentru că era un mare rugător şi un mare postitor. În acest sens, Sfântul Nicolae ne îndeamnă să nu separăm opera de caritate sau filantropia socială de liturghia sau practica rugăciunii, ci să cerem mereu lui Dumnezeu, în rugăciunile noastre, să ne facă mai buni, să ne dăruiască bunătate din bunătatea Sa, iubire smerită din iubirea Sa smerită. În felul acesta, facerea de bine nu devine o crispare voluntaristă, ci o revărsare a bunătăţii sufletului nostru spre oamenii din jur, pe care mai întâi îi iubeşte Dumnezeu şi cere ca şi noi să fim asemenea Lui.

În limba română, bunicii sunt, în general, darnici, iar maturitatea lor se vede în înţelepciune şi în bunătate. Prin urmare, apelativele bunicul şi bunica vin de la constatarea că aceştia sunt oameni buni. În unele părţi ale ţării noastre, bunica şi bunicul se mai numesc "bunul" şi "buna". Însă bunătatea aceasta a lor nu depinde de numărul cadourilor pe care le fac sau le-au făcut. Am întâlnit un profesor universitar, în Iaşi, care spunea că de sărbători merge să-şi vadă părinţii. Eu l-am întrebat: "Câţi ani aveţi dumneavoastră?". El răspunde: "Şaizeci şi opt. Acum conduc doar teze de doctorat şi mă simt un om binecuvântat de Dumnezeu pentru că încă îmi mai trăiesc părinţii şi merg adesea la ei, la ţară. Deşi am şi eu o vârstă înaintată, ei încă mă tratează ca şi când aş fi un tânăr student sau un copil, îmi oferă câte ceva: o găină, un pui, o sticlă de vin. Desigur, acestea le am şi acasă, dar părinţii le oferă pentru că au rămas aceiaşi, buni la suflet". Iată, această bunătate care se păstrează şi se cultivă toată viaţa este cea mai profundă lumină a credinţei, ca lumină adunată în suflet din lumina bunătăţii lui Dumnezeu.

Cultura spirituală a dărniciei, a bunătăţii sufletului smerit este rezultatul nu numai al imitării modelului Sfântului Nicolae, ci şi al rugăciunilor lui şi ale tuturor sfinţilor pentru îmbunătăţirea şi sfinţirea vieţii noastre. Deci, să ne rugăm Sfântului Nicolae ca el să ne dăruiască bunătate din bunătatea sa primită de la Dumnezeu Cel Milostiv şi Bun, pe Care-L lăudăm în toate slujbele noastre ortodoxe zicând: "Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti", adresându-ne lui Dumnezeu Tatăl. Să cerem Sfântului Nicolae şi tuturor sfinţilor ale căror nume le purtăm să ne învrednicească de bucuria bunătăţii sufletului ca dar de la Dumnezeu revărsat în noi pentru a fi cultivat permanent.

Unii dintre cei care au ajutat pe săraci au fost uneori întrebaţi: Ce primiţi voi în schimb pentru milostenia voastră? Iar ei au spus: Bucuria pe care o facem altora! Bucuria pe care cineva o face altora când îi ajută se reîntoarce aceluia care a făcut binele. Această bucurie este şi ea un mare dar al lui Dumnezeu pentru omul milostiv şi smerit. Mulţi oameni sunt bogaţi, însă nu toţi sunt foarte bucuroşi sau fericiţi, pentru că le lipseşte tocmai dărnicia sau bunătatea sufletului care se revarsă dincolo de orice calcul uman al profitului material.

Felicităm, în seara aceasta, pe toţi cei care au contribuit la organizarea acestui moment sfânt şi, în acelaşi timp, plin de bucurie: "Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor". Felicităm, în primul rând, pe copiii şi tinerii care ne-au delectat, ne-au bucurat prin tot ceea ce au prezentat aici ca dar de lumină pentru sufletele noastre, ca să ne amintim de copilăria şi de tinereţea noastră. În acelaşi timp, mulţumim părinţilor şi profesorilor lor care i-au crescut, care i-au format şi care doresc ca din educaţia copiilor şi a tinerilor să nu lipsească cel mai mare dar, şi anume credinţa, adică legătura de iubire a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui. Felicităm Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul de la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a coordonat lucrările de pregătire a programului pentru această seară. De asemenea, nu-i uităm pe sponsorii principali - cele trei protoierii din Capitală, şi pe ceilalţi sponsori. Vă mulţumim tuturor celor care sunteţi aici prezenţi şi rugăm pe Hristos Domnul ca, prin mijlocirile Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirei Lichiei, să ne dăruiască tuturor bucuria de a vedea darurile lui Dumnezeu care vin spre noi prin copii buni, profesori buni, preoţi buni. Să ne ajute ca să ne pregătim pentru a-l primi pe Moş Crăciun, întrucât Moş Crăciun este personificarea iubirii milostive a lui Dumnezeu Tatăl. Moş Crăciun vine de undeva din Nord, de unde este întuneric şi frig - simbol al transcendenţei divine - şi se apropie mult de oameni, întrucât, prin bunătatea sa, el devine lumină şi căldură, transcende întunericul şi frigul, ca să lumineze şi să încălzească sufletele oamenilor prin bunătate. Deci, astăzi, Moş Crăciun este binevestit de Moş Nicolae. Am putea spune că Moş Nicolae este înaintemergătorul lui Moş Crăciun, după cum Sfântul Ioan Botezătorul este înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos. De acum înainte, postul, urcuşul nostru bucuros spre sărbătoarea plină de lumină a Naşterii Domnului, se intensifică primind în suflet lumina sărbătorii Sfântului Nicolae şi a colindelor ce se vor cânta în fiecare zi. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

" Sărbătoarea aceasta de pomenire a Sfântului Ierarh Nicolae este un moment de pregătire spirituală pentru a înţelege mai bine milostivirea, dărnicia şi bunătatea lui Dumnezeu Tatăl Care a trimis pe unicul Său Fiu în lume din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Naşterea Fiului ceresc în lume ca om este celebrată la 25 decembrie în fiecare an."

" Apelativele bunicul şi bunica vin de la constatarea că aceştia sunt oameni buni. În unele părţi ale ţării noastre, bunica şi bunicul se mai numesc "bunul" şi "buna". Însă bunătatea aceasta a lor nu depinde de numărul cadourilor pe care le fac sau le-au făcut."

* Intertitlurile aparţin redacţiei