Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Sfântul Serafim de Sarov, sărbătorit în Parohia Bălănoaia
Duminica dinaintea Botezului Domnului, 2 ianuarie, a fost prilej de mare bucurie duhovnicească pentru credincioşii Parohiei Bălănoaia, Protopopiatul Giurgiu, care şi-au primit arhipăstorul. PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială din localitatea Bălănoaia care şi-a sărbătorit cel de-al doilea ocrotitor, pe Sfântul Cuvios Serafim de Sarov. În cuvântul de învăţătură, chiriarhul a explicat numeroşilor credincioşi prezenţi atât sensurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică a zilei, cât şi câteva aspecte din viaţa şi activitatea pilduitoare a Sfântului Serafim de Sarov.



.jpg)
