În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, cel de-al doilea ocrotitor al Mănăstirii Putna
Pe 15 august, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit pictura Mănăstirii Putna. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a decis, în conglăsuire cu Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ca Mănăstirea Putna să primească al doilea hram - Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. În continuare, vă prezentăm textul integral al Actului Patriarhal, care a fost citit de către PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate duminică, la Mănăstirea Putna, de către PF Părinte Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
Act Patriarhal Luând aminte că, fiind în rândul sfinţilor, ctitorul acestei mănăstiri a devenit Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, ţinând seama că mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare este loc de pelerinaj şi închinare şi simbol al unităţii naţionale bisericeşti, constatând că, de la canonizarea sa în anul 1992 până acum, sărbătoarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, la 2 iulie, adună mulţi credincioşi la Mănăstirea Putna, care cu multă evlavie vin să se închine la mormântul lui, şi văzând că Biserica unde se află mormântul său a fost împodobită cu o frumoasă pictură realizată în tehnica fresco, după o perioadă de peste 350 de ani de când numai era pictură, ca urmare a rezidirii ei din temelii de către domnitorii Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan, astăzi, 15 august 2010, cu prilejul hramului istoric al mănăstirii, praznicul Adormirii Maicii Domnului, în conglăsuire cu Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, chiriarhul locului, decidem: De astăzi înainte, sărbătoarea pomenirii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, 2 iulie din fiecare an, devine al doilea hram al acestei mănăstiri, spre slava lui Dumnezeu, cinstirea Sfântului Voievod ctitor al acestei mănăstiri şi bucuria credincioşilor pelerini din România şi din afara graniţelor ei. Această hotărâre se va aduce la cunoştinţa clerului şi credincioşilor din Sfânta Arhiepiscopie a Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi clerului şi credincioşilor de pe cuprinsul întregii Patriarhii Române. † Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române