Persoanele care obțin în România salarii, pensii sau alte venituri asimilate acestora pot redirecționa 3,5% din impozitul pe venit datorat statului pentru a susține lucrările desfășurate la Catedrala
Hramul Catedralei Mitropolitane din Timișoara
Catedrala Mitropolitană din Timișoara și-a sărbătorit joi, 30 ianuarie, hramul istoric închinat Sfinților Trei Ierarhi. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. În ajun, ierarhul a participat și la conferința „Sfinții Trei Ierarhi - modele clasice pentru tineri”, organizată la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara.
La finalul Sfintei Liturghii din ziua hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a vorbit despre importanța impresionantului lăcaș de rugăciune pentru viața duhovnicească a credincioșilor timișoreni: „Iată, de peste opt decenii, în această zi îi cinstim cu evlavie pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan, și totodată ne amintim cu recunoștință de ctitorii acestei sfinte catedrale. M-am întrebat ce ar fi Timișoara, această cetate, fără această catedrală și ce a însemnat ea timp de aproape un secol pentru acest oraș. De aici au răsunat blândele dangăte ale clopotelor peste cetate, de aici s-a vestit cuvântul lui Dumnezeu. Aici și-au găsit alinare mulți dintre cei împovărați de suferință. Această catedrală este, așadar, o catedrală a mângâierii, iar Dumnezeu, prin rânduiala Părinților Bisericii, a binevoit ca aici să fie aduse și moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, încă un prinos de har și o mângâiere în plus pentru toți cei care trec pragul acestui sfânt lăcaș”.