În Duminica a 2‑a după Sfintele Paști, 27 aprilie, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a poposit în mijlocul slujitorilor și credincioșilor Catedralei mitropolitane „Sfântul Spiridon” - Nou, Paraclis Patriarhal, din București. Înconjurat de un ales sobor de slujitori ai sfântului lăcaș, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul acesteia hirotonindu‑l întru preot pe diaconul Nicolae Sevastre, director de imagine la TRINITAS TV, pe seama Catedralei mitropolitane „Sfântul Spiridon” - Nou.
Întâlnirea responsabililor cu cateheza din Arhiepiscopia Bucureștilor
Responsabilii cu cateheza din fiecare protoierie a Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au întâlnit joi, 27 februarie, în Capitală, unde au discutat aspecte privind cateheza parohială. În a doua parte a zilei au participat și la un atelier catehetic susținut de Angel Răducanu, specialist în comunicare publică, colaborator al Sectorului învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Întâlnirea a debutat în Sala „Iustin Patriarhul” a Centrului național pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” cu un cuvânt de bun-venit din partea arhidiaconului lect. dr. Eugen Maftei, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Astăzi ne-am întâlnit toți responsabilii cu cateheza din protopopiatele Arhiepiscopiei Bucureștilor pentru a face la început de an o diagnoză a activităților catehetice din 2024, pentru a ne împărtăși fiecare din experiența acumulată la parohie și a vedea care ar fi soluțiile pentru îmbunătățirea actului catehetic. În partea a doua, am avut un invitat care a ținut un atelier catehetic, el fiind specialist în metode de comunicare. Am văzut în anii trecuți printre responsabilii de cateheză dorința de a avea un specialist care să le dea câteva direcții: cum anume să se adreseze publicului, ce metode să folosească pentru a ieși cumva din clișeele cu care sunt obișnuiți, din limbajul acela de lemn și am considerat că un atelier de felul acesta ar fi foarte util. Ne dorim să subliniem încă o dată importanța activităților catehetice în parohie, care, de fapt, arată dinamica unei comunități acolo unde preotul se implică, pe lângă slujbele săvârșite, să transmită conținutul de credință, dar nu într-un mod steril, ci într-un mod care să ajungă la inima credinciosului. Acolo avem, într-adevăr, o comunitate vie”.
În continuare, celor prezenți le-au fost prezentate deciziile referitoare la actul catehetic în temeiurile sinodale din ultimul an, calendarul catehetic anual, precum și situația catehezei în Arhiepiscopia Bucureștilor. În a doua parte a zilei au participat la un atelier catehetic susținut de Angel Răducanu, invitat special, și au avut loc discuții finale.
„Am analizat modelele de bună practică pe care cateheții din Arhiepiscopia Bucureștilor le-au avut în anul care a trecut și, de asemenea, am căutat să vedem noi propuneri pentru dezvoltarea catehezei la nivelul parohiei. (...) Este nevoie și de o anumită metodă. Este nevoie de o formare, dar și de informare a preotului. Din acest punct de vedere, atelierul catehetic a încercat să arate un anumit model de pregătire a catehezei, un anumit mod de a gândi un plan atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. Atelierul a prezentat și moduri de raportare la auditoriu și cunoștințele acestuia, precum și la felul în care percepe mesajul. Împreună cu un colaborator al sectorului am realizat acest atelier catehetic, care vine cu o perspectivă adiacentă celei bisericești. Am încercat să-i facem pe cateheți conștienți că publicul este unul divers și că este nevoie de o înțelegere foarte bună a modului în care credincioșii percep cuvântul de învățătură, pentru ca ei, la rândul lor, să dea rod bun întru răbdare, așa cum frumos spune Pilda semănătorului”, ne-a declarat diaconul Mihai-Iulian Grobnicu, inspector eparhial la același sector al Arhiepiscopiei Bucureștilor.