În atmosfera binecuvântată a sărbătorilor Nașterii Domnului, Corul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, dirijat de prof. Bogdan Mureșan, a adus lumina și bucuria colindelor la Spitalul Clinic Județean de Urg
În atmosfera binecuvântată a sărbătorilor Nașterii Domnului, Corul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, dirijat de prof. Bogdan Mureșan, a adus lumina și bucuria colindelor la Spitalul Clinic Județean de Urg
Sărbătorirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul a fost prilej binecuvântat pentru soborul ierarhilor, preoților și diaconilor, dar și pentru mulțimea pelerinilor prezenți la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea, joi, 20 noiembrie, de a se așeza sub milostiva rugăciune și de a se încredința mijlocirii sfântului ocrotitor al întregului ținut al Olteniei de sub Munte, se arată pe arhiepiscopiaramnicului.ro.
Universitatea Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Academia Română, a organizat, în perioada 5-7 noiembrie 2025, Conferința Internațională „Mind and Consciousness”, un eveniment de anvergură care a reunit la Timișoara personalități de prestigiu din întreaga lume pentru a dezbate una dintre cele mai profunde teme ale lumii contemporane - natura conștiinței și relația dintre știință, rațiune și spiritualitate.
Marți, 4 noiembrie, au debutat conferințele preoțești din toamna acestui an în Arhiepiscopia Timișoarei, cu tema: „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al 20-lea”.
Duminică, 5 octombrie 2025, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea. Sărbătoarea a început în ajun, cu slujba Privegherii, săvârşită de clerici cadre didactice de la şcolile arădene. În Duminica a 19-a după Rusalii, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu un impresionant sobor de arhierei, preoţi şi diaconi.
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, duminică, 21 septembrie 2025, la Mănăstirea Tismana a avut loc slujba solemnă a proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana. Evenimentul a adunat mii de credincioși din toată țara, alături de un impresionant sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
În seara celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timișoara, când întreg Banatul își sărbătorește ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, catedrala, lăcaș de rugăciune și lumină, s-a transformat într-o lavră a cântării bisericești.
În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mii de credincioși din toate părțile Banatului au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara pentru a cinsti cu evlavie, smerenie și rugăciune pe ocrotitorul Banatului.
Aproape 100 de copii, membri ai Grupului psaltic „Tronos Junior”, au dat vineri, 5 septembrie, răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Slujba a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Zilele trecute, Înaltpreasfințitul Părinte Makarios, Arhiepiscop al Kenyei și Exarh al Africii Orientale, din cadrul Patriarhiei Alexandriei și a întregii Africi, a efectuat o vizită în Arhiepiscopia Timișoarei, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan.
Mănăstirea Timișeni din localitatea Șag, județul Timiș, și-a serbat hramul vineri, 29 august, la sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului; Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Sărbătoarea a fost încununată de prezența moaștelor Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, care au fost așezate spre închinare în incinta așezământului monahal.
În ziua prăznuirii Sfinților Martiri Brâncoveni, 16 august, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hurezi, județul Vâlcea, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, informează arhiepiscopiaramnicului.ro.
La Parohia Breazova din Protopopiatul Făget, județul Timiș, s-a organizat în parteneriat cu Asociația „Paisia”, sâmbătă, 9 august, ediția a 3-a a concursului „Vânătorii de comori din viețile sfinților”. La acesta au participat tineri din parohiile Răchita, Românești, Margina, Curtea, Bethausen, Leucușești, Făget, Beghei, Surduc, Nădrag, Cebza, Batești și Breazova. Manifestările culturale au avut ca temă „Viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria”, așa cum arată site-ul eparhial mitropoliabanatului.ro.
Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos a fost zi de hram și o mare sărbătoare pentru Mănăstirea Săraca, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Banat. Încă din ajunul sărbătorii,
Sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a fost prăznuită de numeroși credincioși la Mănăstirea „Sfânta Ana” din municipiul Orșova, județul Mehedinți, vineri, 25
Pentru Episcopia Caransebeșului, sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, 20 iulie, a fost deosebit de înălțătoare în acest an, deoarece a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, după ce acest sfânt mărturisitor a fost trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române împreună cu alți 15 mărturisitori din secolul al 20-lea.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Centrul social-balnear „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” al Patriarhiei Române, din orașul Băile Olănești, județul Vâlcea, a fost sfințit marți, 8 iulie. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, în prezența binefăcătorilor și ostenitorilor acestui centru.
Ceremonia proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț a avut loc în Duminica a 4-a după Rusalii, 6 iulie, la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, în Arhiepiscopia Alba Iuliei. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de ierarhi. Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a subliniat că Sfântul Dometie a fost „omul lui Dumnezeu, a fost om cu harisme. Personal am constatat că era văzător cu duhul”, amintindu-şi o întâmplare din anul 1972.
Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Banatului s-a întrunit luni, 26 mai, în ședință de lucru la Reședința mitropolitană din Timișoara, pentru a analiza mai multe aspecte legate de învățământul universitar, situațiile financiar-contabile și programul de proclamare a canonizării Sfântului Cuvios Calistrat Bobu.
Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a oficiat duminică, 18 mai, Sfânta Liturghie la biserica Mănăstirii Dobrești, județul Timiș, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea și-a sărbătorit duminică, 4 mai, hramul închinat Aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului. Evenimentul a fost marcat prin oficierea Sfintei Liturghii arhierești, în prezența a numeroși credincioși vâlceni.



