Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfinţirea bisericii din localitatea bistriţeană Măgurele
La praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în Duminica a 24-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a resfințit biserica din Măgurele, comuna Mărișelu, județul Bistrița-Năsăud.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a trecut, în ultimii cinci ani, prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare, iar cu ocazia resfințirii a primit și un al doilea hram, pe Sfântul Ierarh Nectarie, pomenit la data de 9 noiembrie.
Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, vorbind despre hramul Sfinților Arhangheli, întâlnit la numeroase biserici din Transilvania.
„În tradiția noastră transilvăneană, foarte multe biserici au hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Lucrul acesta nu-i de acum, ci e de demult, pentru că în veacul al XIV-lea, biserica din Peri, din Maramureș, de dincolo de Tisa, primea mari privilegii și hramul Sfântului Mihail de la Patriarhul de Constantinopol. Pe vremea aceea, Peri nu era în Ucraina, ci în Ardeal. Așadar, biserica din Peri, fiind foarte cunoscută, oarecum maica bisericilor din Transilvania, multe biserici au primit hramul Sfinților Arhangheli”, a menționat ierarhul.
În cadrul slujbei, diaconul Alin Georgian Constantin Miheștean a fost hirotonit preot pentru capela Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul de muzică bizantină „Savaot” din Bistrița.
La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Aurelian Poptean, iar toți binefăcătorii au primit distincții și diplome de aleasă cinstire. Biserica din Măgurele, filie a Parohiei Mărișelu, a fost construită între 1896 şi 1900 și a fost sfințită în 1904, apoi a trecut prin mai multe lucrări de restaurare. Din 2015 a intrat într-un amplu proces de renovare și înfrumusețare: s-a lucrat la subzidirea bisericii, la acoperiș și a fost refăcută pictura sfântului locaș de rugăciune, fiind amenajată şi curtea bisericii.