Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Sfinţirea bisericii Parohiei buzoiene Pietrosu
Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie în Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" a Parohiei Pietrosu din Buzău, prilej cu care a fost sfinţit lăcaşul de închinare. "Am resfinţit această biserică în urma importantelor lucrări de consolidare şi restaurare la exteriorul bisericii şi apoi de restaurare a picturii în interior", a declarat pentru Trinitas TV Înalt Preasfinţitul Epifanie, informează Basilica. Credincioşii s-au putut închina până la sfârşitul zilei la Sfânta Masă din altarul bisericii. (M.N.)



.jpg)
