Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Sfinţirea picturii paraclisului de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi astăzi, începând cu ora 11:00, pictura Paraclisului cu hramurile
"Sf. Treime" şi "Sf. Ioan Rusul" din incinta Spitalului de Neurochirurgie "Prof. dr. Nicolae Oblu" din Iaşi. De asemenea, Înalt Preasfinţia Sa va binecuvânta şi ultimele lucrări care au fost efectuate. "Paraclisul reprezintă o oază de linişte în acest spital al suferinţei atât pentru bolnavi, cât şi pentru însoţitorii acestora care vin să-şi aline suferinţele sufleteşti şi trupeşti", a declarat pr. Adrian Chelaru, preot misionar de caritate la Capela "Sf. Ioan Rusul", care a mai precizat faptul că sfântul lăcaş şi-a serbat luni primul hram, iar în ziua cinstirii celui de-al doilea ocrotitor, IPS Teofan va binecuvânta lucrările de amenajare a paraclisului. (C.C.)



.jpg)
