În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Sfințirea veșmântului pictural al unei biserici ialomițene
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a poposit duminică, 25 septembrie, în Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”-Găița din comuna Făcăieni, Protopopiatul Fetești, județul Ialomița, săvârșind Sfânta Liturghie și sfințind lucrările exterioare ale bisericii, pictura și catapeteasma acesteia.
Din soborul care a slujit împreună cu ierarhul au făcut parte părintele arhim. Rafail Mâț, vicar eparhial, părinți consilieri eparhiali, părintele Marian Părtălăgeanu, protopop de Fetești, și alți clerici, se arată pe site-ul eparhiei, sf-esc.ro.
Răspunsurile la strană au fost date de un grup de elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijați de părintele profesor Cătălin Stanciu.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit credincioșilor despre pescuirea minunată săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos înaintea chemării la apostolat a ucenicilor Săi.
Preasfinția Sa a acordat distincții celor care s-au implicat în realizarea lucrărilor de la Parohia Găița. Părintele paroh Daniel Spătaru a primit rangul de iconom stavrofor, iar primarul Nuți Roșu a primit Medalia aniversară a episcopiei.
Tot duminică, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a efectuat o vizită pastorală la biserica Parohiei Făcăieni.



.jpg)
