De sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, capela penitenciarului de maximă siguranţă din Giurgiu şi-a sărbătorit hramul. Părintele Edmond Nicolae Popa, consilier social în cadrul Centrului Eparhial, alături de părintele capelan Bălaşa Teodor şi de părintele capelan Neacşu Liviu, de la Spitalul Judeţean, au săvârşit Sfânta Liturghie. După săvârşirea Sfintei Liturghii a avut loc simpozionul "Viaţa şi activitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel", la care au luat parte şi reprezentanţi ai conducerii penitenciarului. Cei prezenţi au primit din partea Episcopiei Giurgiului cărţi de rugăciuni, icoane şi ultimul număr al revistei eparhiale. (Gh.C. Popa)