După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Simpozionul „Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa“, ediţia a IV-a
La Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Galata din Iaşi vor începe astăzi manifestările celei de-a IV-a ediţii a Simpozionului "Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa". La ora 17:00 va avea loc vernisajul expoziţiei de miniaturi şi icoane "Lumină din lumină" a studenţilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Mâine, de la ora 17:00, va fi organizată o întâlnire cu elevii şi studenţii, intitulată "Tinerii, mărturisitori şi trăitori ai credinţei", iar sâmbătă, după slujba Vecerniei, va avea loc dezbaterea cu tema "Mărturisirea şi trăirea credinţei". "Sperăm ca prin intermediul acestui simpozion să conştientizăm pe credincioşii noştri şi pe cei care vor fi de faţă despre valoarea şi necesitatea mărturisirii credinţei şi a trăirii ei", a declarat pentru Radio TRINITAS pr. paroh Mircea Stoleriu, parohul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", organizatorul simpozionului. (C.C.)



.jpg)
