Sinaxă monahală în Arhiepiscopia Bucureștilor

În Sala „Conventus” a Palatului Patriarhiei a avut loc joi, 24 noiembrie, întrunirea stareților, starețelor, egumenilor și egumenelor așe­zămintelor monahale din Arhiepiscopia Bucureștilor. Lucrările sinaxei monahale au fost prezidate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul acestora fiind prezentate două referate și purtându-se discuții legate de tematica Anului omagial și comemorativ 2022.

Întâlnirea conducătorilor vetrelor monahale din Arhiepiscopia Bucu­reș­tilor a debutat prin săvârșirea slujbei de Te Deum de către Prea­sfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Bucureștilor, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, înconjurat de un sobor de ieromonahi și diaconi.

În continuare, în Sala „Conventus” au avut loc lucrările sinaxei monahale sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a rostit cuvântul de deschidere subliniind faptul că rugăciunea este îndatorirea cea dintâi a monahului, ca mijloc pentru dobândirea curăției inimii. „Tematica Anului omagial și comemorativ 2022 este mereu ­actuală, mai ales pentru viața monahală, așa cum se vede și în slujba de călugărie sau tundere în monahism, când se cere celui recent tuns în monahism să se roage nu doar pentru sine, ci și pentru ceilalți. Încă de pe timpul împăratului Justinian, monahii erau considerați «rugătorii neamului» sau rugători pentru popor. Astfel, ei nu se roagă doar pentru ei înșiși, ci și pentru comunitate și pentru toți cei care vin la mănăstire și, așa cum spunea Patriarhul Justinian în timpul comunismului, pentru cei care nu știu, nu pot sau încă nu vor să se roage. De aceea, rugăciunea este îndeletnicirea cea dintâi a monahului și monahiei și această tradiție este cu atât mai necesară cu cât este mai multă nevoie de a aduce lumină în sufletul oamenilor, mai ales când ei sunt tulbu­rați”, a afirmat Preafericirea Sa.

Totodată, referindu-se la rugăciunea inimii, Patriarhul României a arătat că ea nu este o îndeletnicire doar a monahilor, ci ea s-a răspândit și printre mireni, unii dintre aceștia învrednicindu-se de vederea luminii necreate, ca dar de la Dumnezeu: „Mișcarea isihastă era în mod special una monahală, dar cu timpul, oamenii, venind la mănăstire, au învățat Rugăciunea lui Iisus, practicarea sa răspândindu-se și în mediul credin­cioșilor mireni. Astfel, vederea luminii necreate poate să existe și pentru mireni, nu doar pentru călugări. Ea este un dar. La fel, dacă această lumină a fost văzută în cineva de către alții, acesta este tot un dar de la Dumnezeu. Şi cei care se învrednicesc să aibă ex­pe­riența luminii necreate, și cei care îi văd pe cei în lumină văd pentru că Dumnezeu le-a dăruit această putere”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat, de asemenea, faptul că mănăstirile au fost centre care au păstrat vie tradiția isihastă în timpul perioadelor de secularizare, prin practicarea rugăciunii inimii și prin traducerea și tipărirea operelor Sfinților Părinți. „Mănăstirile care au păzit flacăra credinței Sfinților Părinți au încercat și au reușit să dea nu numai un răspuns existențial, ci și unul teologic, de explicare a adevărului privind puterea rugăciunii și, de asemenea, au contribuit la înduhovnicirea vieții din multe alte așezăminte monahale, dar și la traducerea operelor Sfinților Părinți și la înnoirea teologică în viața Bisericii. Părinții isihaști pomeniți anul acesta au ­lăsat după ei ucenici direcți sau indirecți, având același duh isihast, care s-au format și prin scrierile Sfinților Părinți, traduse de părin­ții nevoitori, cum s-a întâmplat în ­mănăstirile Neamț, Căldăru­șani. Aceștia au practicat rugăciunea inimii, dar au și tradus opere ale Sfinților Părinți pentru întreg poporul și au dezvoltat o cultură creștină și au organizat viața bisericească. Rugăciunea isihastă nu se sfârșea numai în contem­plație și în tăcere, ci se exprima și în vedere prin faptele de milostenie și tipărituri. Ei făceau milostenie nu doar cu un bănuț oferit pentru cumpărarea pâinii, ci și cu o carte ziditoare de suflet, aceasta fiind milostenie spirituală. Aceasta era lucrarea isi­haș­tilor”, a arătat Preafericirea Sa.

În cadrul lucrărilor sinaxei, părintele protosinghel Simeon Cuțui, secretar al Sectorului exarhat al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a prezentat referatul „Rugăciunea la Sfântul Ioan Casian”, în care a evidențiat elemente privind practicarea rugăciunii în învățătura Sfântului Ioan Casian, reflectate în opera cuviosului străromân, concluzionând: „Profunzimea și echilibrul scrierilor Sfântului Ioan Casian, izvorâte din trăire și experiență duhovnicească în primul rând, au avut o influență decisivă atât asupra scrierilor du­hovnicești ulterioare, cât și asupra celor care își doresc desăvâr­șirea. Domnul Hristos ca Îndrumător, Sfânta Scriptură ca izvor și fundament și rugăciunea ca liant și unealtă duhovnicească ce duce la aprofundarea celorlalte ­două reprezintă elemente centrale ale teologiei lui despre îndumnezeire”.

De asemenea, Răzvan Mihai Clipici, director al componentei Cultură, din cadrul Sectorului cultură, pictură și restaurare al Adminis­trației Patriarhale, a prezentat referatul „Filiația duhovnicească paisiană”, în cadrul căruia a evocat figurile unor ucenici cunoscuți, dar și mai puțin cunoscuți ai Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, precum și lucrările lor.

Întrunirea s-a încheiat prin vizionarea filmului documentar „Rugăciunea - cale spre desăvârșire”, realizat de TRINITAS TV, urmată de o serie de discuții în plen.