După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujbă arhierească în Parohia vâlceană Vaideeni II
În Duminica a XXVII-a după Rusalii, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" din Parohia Vaideeni II, Protoieria Horezu, judeţul Vâlcea. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Episcop Emilian Lovişteanul le-a vorbit celor prezenţi despre înţelesurile desprinse din pericopa duminicală.
La eveniment a participat şi Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care a citit, la finalul Sfintei Liturghii, rugăciunea de dezlegare de păcate pentru toţi credincioşii prezenţi. De asemenea, IPS Părinte a acordat rangul de iconom stavrofor părinţilor Aron Lăzăroiu şi Cristian Ionuţ Ana pentru activitatea pastorală desfăşurată. După Sfânta Liturghie, a avut loc sfinţirea Centrului Parohial de cateheză pentru copii şi tineri din incinta bisericii parohiale. Slujba a fost oficiată de cei doi arhierei râmniceni, împreună cu preoţii şi diaconii participanţi. La acest eveniment au participat şi reprezentanţi din partea autorităţilor locale, preoţi şi numeroşi credincioşi din parohie şi din împrejurimi. Biserica cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" din Parohia Vaideeni II este construită pe temelia unui mai vechi lăcaş de închinare. Construcţia bisericii actuale a început în anul 1938 la iniţiativa preotului colonel Ioan Botocan şi, cu sprijinul moşnenilor din Vaideeni, a fost finalizată în anul 1955 de către preotul Victor Ionescu şi sfinţită de episcopul Iosif Gafton, al Râmnicului. Din anul 1998, parohia îl are ca păstor pe părintele Aron Lăzăroiu, care, până în anul 2010, a realizat mai multe lucrări de restaurare şi renovare a bisericii şi anexelor: a restaurat pictura interioară şi exterioară, vechiul gard de împrejmuire a fost înlocuit şi adăugate porţi tradiţionale sculptate, a fost instalată o centrală termică şi montate termopane, a fost construit un centru parohial de cateheză pentru copii şi tineri, o clopotniţă şi un nou prăznicar. În data de 5 decembrie 1999, cinstitul aşezământ a fost resfinţit de IPS Gherasim. (arhid. Ioan Liviu Găman)



.jpg)
