După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujbă arhierească la Mănăstirea Cozia
În Duminica a XXXIV-a după Rusalii, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cozia, în judeţul Vâlcea. În cuvântul de învăţătură, PS Emilian Lovişteanul i-a îndemnat pe credincioşi să se împace cu Dumnezeu şi cu oamenii prin mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea cu Sfintele Taine pentru sănătatea trupului şi mântuirea sufletului. La finalul slujbei,
cuviosul părinte ieromonah Veniamin Vasile Luca a primit din partea arhiereului râmnicean titlul onorific de protosinghel, datorită activităţii administrative desfăşurate în obştea mănăstirii şi la propunerea preacuviosului părinte stareţ, Vartolomeu Androni. Răspunsurile la strană în timpul Sfintei Liturghii au fost date de către Corala "Axios" a sfintei Mănăstiri Cozia. (Arhid. Liviu Găman)



.jpg)
