Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Slujba din noaptea trecerii dintre ani la Catedrala Patriarhală
În noaptea dintre ani, 31 decembrie 2021 - 1 ianuarie 2022, potrivit tradiției liturgice, credincioșii bucureșteni au participat la slujba trecerii dintre ani la Catedrala Patriarhală. Rânduiala specială de mulțumire și de binecuvântare la început de an calendaristic a fost săvârșită la miezul nopții de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai catedralei.
În cadrul slujbei a fost săvârșit Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, s-au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile dăruite de Dumnezeu în anul care s-a încheiat, precum și rugăciuni la intrarea în noul an calendaristic civil.
La final, Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Timpul vieții noastre se sfințește prin rugăciune și fapte bune”.
Credincioșii prezenți au primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel câte o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos, un pachet cu pâine binecuvântată și câte un calendar creștin-ortodox pentru anul 2022.



.jpg)
